Președintele bulgar Rumen Radev a avut o conversație telefonică cu președintele polonez Andrzej Duda înaintea viitorului Summit al Inițiativei celor Trei Mări de la Varșovia. Radev a subliniat importanța și potențialul cooperării industriale bilaterale, inclusiv în domeniile apărării, transportului și energiei.
La sfârșitul lunii, președintele bulgar, împreună cu o delegație economică, va participa la Inițiativa celor Trei Mări și la forumul de afaceri aferent. În acest an, formatul regional își sărbătorește cea de-a 10-a aniversare. Acesta reunește 13 țări UE situate între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră. Partenerii inițiativei sunt Statele Unite, Germania și Comisia Europeană, iar din 2023 Moldova și Ucraina vor avea statutul de membri asociați.
Obiectivul principal al Inițiativei celor Trei Mări este aprofundarea integrării Europei Centrale și de Est prin creșterea interconectării în domeniul transporturilor, energiei și digitalizării și consolidarea parteneriatului transatlantic dintre UE și SUA.Aderarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen consolidează semnificativ economia Uniunii Europene. Acest lucru se afirmă într-un raport al Comisiei Europene privind starea zonei fără frontiere, prezentat astăzi. Raportul subliniază că,..
Ministerul bulgar al Afacerilor Externe exprimă cele mai profunde condoleanțe familiilor celor decedați, precum și urări de însănătoșire grabnică celor răniți în atacul terorist din Pahalgam, India, care a făcut numeroase victime nevinovate. Acest lucru..
Viceprim-ministrul Atanas Zafirov s-a întâlnit cu ambasadorul Indiei în Bulgaria, Arun Kumar Sahu, și a discutat despre posibilitățile de aprofundare a parteneriatului strategic dintre cele două țări. ”India este un partener-cheie pentru Bulgaria în..
Procuratura orașului Sofia l-a pus sub acuzare pe fostul ministru de interne interimar Ivan Demergiev pentru management defectuos. Cazul se referă la o..
O nouă carte ”Comunitățile bulgare din Albania și Kosovo. Procese sociopolitice și consecințe demografice (1913-2024)” a fost prezentată la Sofia...
Bulgaria îndeplinește obiectivul NATO de a cheltui cel puțin 2% din PIB pentru apărare În 2024, Bulgaria a cheltuit 2,208 miliarde de dolari (3,964..