Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

India este un partener-cheie al Bulgariei în Asia

Foto: Consiliul Ministeral

Viceprim-ministrul Atanas Zafirov s-a întâlnit cu ambasadorul Indiei în Bulgaria, Arun Kumar Sahu, și a discutat despre posibilitățile de aprofundare a parteneriatului strategic dintre cele două țări.

”India este un partener-cheie pentru Bulgaria în regiunea Asia-Pacific. Extinderea relațiilor noastre bilaterale se numără printre principalele priorități de politică externă ale Bulgariei față de regiune”, a declarat Zafirov. El se așteaptă ca țările să consolideze schimburile economice și sinergia, în contextul perspectivelor unui acord de liber schimb UE-India până la sfârșitul anului 2025.

Zafirov a mulțumit Delhi pentru acordarea de burse complete specialiștilor bulgari în diverse domenii, inclusiv în cadrul programului de cooperare tehnică și economică și al Consiliului indian pentru relații culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ambasadorul Bulgariei în Statele Unite și-a dat demisia

Ambasadorul Bulgariei în Statele Unite, Gheorghi Panaiotov, a solicitat încheierea anticipată a mandatului său, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Motivele demisiei sale nu au fost precizate. Ambasadorul Gheorghi Panaiotov este un diplomat de..

publicat în 26.04.2025 la 17:30

Prim-ministrul Jeliazkov conduce delegația bulgară la funeraliile Papei Francisc

Prim-ministrul Rosen Jeliazkov va conduce delegația bulgară la funeraliile Papei Francisc la Roma, Italia, a anunțat biroul de presă al Cabinetului. Din delegație fac parte și viceprim-ministrul și ministrul transporturilor și comunicațiilor, Grozdan..

publicat în 26.04.2025 la 11:30

Fostul ministru de interne Ivan Demergiev, acuzat de management defectuos

Procuratura orașului Sofia l-a pus sub acuzare pe fostul ministru de interne interimar Ivan Demergiev pentru management defectuos. Cazul se referă la o anexă la contractul pentru crearea noului sistem de documente personale, semnat de Demergiev în vara..

publicat în 25.04.2025 la 18:30