Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Alegerile europarlamentare din 2024:

Radan Kanev despre viitorul PE și dezbaterea europeană tardivă din Bulgaria

Eurodeputatul bulgar este un "adversar feroce" al alegerilor 2 în 1

Foto: Ani Petrova

Cu câteva luni înainte de alegerile europene, care vor avea loc în întreaga UE în perioada 6-9 iunie, și pe fondul situației politice incerte din Bulgaria, Radan Kanev, europarlamentar din partea grupului PPE, ales pe lista Bulgariei Democrate, a făcut o prognoză despre componența și politica noului Parlament European. În opinia sa, dacă alegerile parlamentare naționale anticipate ar avea loc odată cu alegerile pentru Parlamentul European, acest lucru ar duce la estomparea subiectului important al ceea ce ne așteaptă în Europa în anii următori.

"Sunt un adversar înverșunat al alegerilor "doi în unu", pentru că acest lucru ar însemna că dezbaterea europeană nu ar mai avea loc deloc în Bulgaria, chiar și în forma sa cea mai poluată, de tip propagandistic", spune Kanev. În opinia sa, organizarea de noi alegeri parlamentare ar duce cu greu la un rezultat diferit, dar figurile importante din politica bulgară vor fi ocupate cu asamblarea următoarei majorități și a viitorului guvern și nu cu dezbaterea importantă pentru următorii cinci ani, deoarece formarea noilor instituții europene începe după alegerile europene. Radan Kanev definește acest proces ca fiind "un schimb foarte delicat de poziții pentru politici", care va prestabili prioritățile politice pentru o perioadă de cinci ani. "Noi, care am fost întotdeauna criminal de pasivi în aceste relații, vom fi complet absenți de data aceasta", spune eurodeputatul din cel mai mare grup din PE într-un interviu acordat Radio Bulgaria.


În ciuda dezbaterii tardive din Bulgaria despre Europa, se pare că în ultimii doi ani societatea a început să conștientizeze importanța legislației europene.

"Am început să vorbim mai mult despre echilibrul dintre politicile europene și cele naționale, să înțelegem că Parlamentul European nu este doar un loc unde se votează rezoluții, ci unde se pregătesc 2/3 din legislația din viața noastră de zi cu zi. Toate acestea sunt un subiect al alegerilor europene"."

În opinia eurodeputatului bulgar, așteptările privind creșterea euroscepticismului în viitorul Parlament European sunt mult exagerate.


"Nu există nicio știre despre cum se va poziționa următorul parlament atât în ceea ce privește unitatea Uniunii Europene, cât și în ceea ce privește sprijinul nostru pentru Ucraina", spune Radan Kanev. Potrivit acestuia, totuși, se pot aștepta schimbări în domeniul politicii economice și de mediu. "Adesea se trece cu vederea faptul că oponenții politicii europene comune în apărarea Ucrainei sunt prea puțini în rândul așa-numitelor partide de extremă dreapta. Cel mai de extremă dreapta grup "Identitate și Democrație" nu este deloc unit pe această temă."

Actualul Parlament European funcționează pe principiul unei majorități centriste între liberali, socialiști și PPE. Cele câteva subiecte asupra cărora nu se găsește un consens indică existența unei majorități de stânga stabile de rezervă.

"Cel mai probabil, în următorul parlament, majoritatea de rezervă va fi de dreapta. Dar va rămâne de rezervă pentru că nimeni nu lucrează cu 'Identitate și Democrație' și asta nu se va schimba", spune Kanev.


Fotografii: Ani Petrova, Pixabay, BGNES




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Deputații nu reușesc din nou să aleagă președintele Parlamentului

Deputații bulgari nou-aleși au eșuat din nou în alegerea unui președinte pentru cea de-a 51-a Adunare Națională. La fel ca în prima sesiune parlamentară, din cei cinci candidați desemnați, Raya Nazaryan de la GERB-SDS și Andrei Țekov de la Continuăm..

publicat în 13.11.2024 la 17:45
Radostin Vasilev, liderul partidului Sabie

Tribunalul orașului Sofia suspendă procesul împotriva liderului partidului Sabie, Radostin Vasilev

Tribunalul orașului Sofia a suspendat procesul împotriva liderului partidulii Sabie, Radostin Vasilev, pe motiv că acesta a dobândit imunitate după ce a depus jurământul ca deputat în cea de-a 51-a Adunare Națională. Vasilev a fost acuzat că, în 2023,..

publicat în 13.11.2024 la 17:00

Premierul interimar Dimitar Glavchev a făcut apel la formarea unui guvern regulamentar

La începutul reuniunii ordinare a Consiliului de Miniștri, prim-ministrul interimar Dimitar Glavchev a făcut apel la formarea unui guvern.  Conform spuselor acestuia „aceasta este calea cea mai directă să ne conducem după interesele poporului”...

publicat în 13.11.2024 la 14:30