Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Alegerile europarlamentare din 2024:

Radan Kanev despre viitorul PE și dezbaterea europeană tardivă din Bulgaria

Eurodeputatul bulgar este un "adversar feroce" al alegerilor 2 în 1

Foto: Ani Petrova

Cu câteva luni înainte de alegerile europene, care vor avea loc în întreaga UE în perioada 6-9 iunie, și pe fondul situației politice incerte din Bulgaria, Radan Kanev, europarlamentar din partea grupului PPE, ales pe lista Bulgariei Democrate, a făcut o prognoză despre componența și politica noului Parlament European. În opinia sa, dacă alegerile parlamentare naționale anticipate ar avea loc odată cu alegerile pentru Parlamentul European, acest lucru ar duce la estomparea subiectului important al ceea ce ne așteaptă în Europa în anii următori.

"Sunt un adversar înverșunat al alegerilor "doi în unu", pentru că acest lucru ar însemna că dezbaterea europeană nu ar mai avea loc deloc în Bulgaria, chiar și în forma sa cea mai poluată, de tip propagandistic", spune Kanev. În opinia sa, organizarea de noi alegeri parlamentare ar duce cu greu la un rezultat diferit, dar figurile importante din politica bulgară vor fi ocupate cu asamblarea următoarei majorități și a viitorului guvern și nu cu dezbaterea importantă pentru următorii cinci ani, deoarece formarea noilor instituții europene începe după alegerile europene. Radan Kanev definește acest proces ca fiind "un schimb foarte delicat de poziții pentru politici", care va prestabili prioritățile politice pentru o perioadă de cinci ani. "Noi, care am fost întotdeauna criminal de pasivi în aceste relații, vom fi complet absenți de data aceasta", spune eurodeputatul din cel mai mare grup din PE într-un interviu acordat Radio Bulgaria.


În ciuda dezbaterii tardive din Bulgaria despre Europa, se pare că în ultimii doi ani societatea a început să conștientizeze importanța legislației europene.

"Am început să vorbim mai mult despre echilibrul dintre politicile europene și cele naționale, să înțelegem că Parlamentul European nu este doar un loc unde se votează rezoluții, ci unde se pregătesc 2/3 din legislația din viața noastră de zi cu zi. Toate acestea sunt un subiect al alegerilor europene"."

În opinia eurodeputatului bulgar, așteptările privind creșterea euroscepticismului în viitorul Parlament European sunt mult exagerate.


"Nu există nicio știre despre cum se va poziționa următorul parlament atât în ceea ce privește unitatea Uniunii Europene, cât și în ceea ce privește sprijinul nostru pentru Ucraina", spune Radan Kanev. Potrivit acestuia, totuși, se pot aștepta schimbări în domeniul politicii economice și de mediu. "Adesea se trece cu vederea faptul că oponenții politicii europene comune în apărarea Ucrainei sunt prea puțini în rândul așa-numitelor partide de extremă dreapta. Cel mai de extremă dreapta grup "Identitate și Democrație" nu este deloc unit pe această temă."

Actualul Parlament European funcționează pe principiul unei majorități centriste între liberali, socialiști și PPE. Cele câteva subiecte asupra cărora nu se găsește un consens indică existența unei majorități de stânga stabile de rezervă.

"Cel mai probabil, în următorul parlament, majoritatea de rezervă va fi de dreapta. Dar va rămâne de rezervă pentru că nimeni nu lucrează cu 'Identitate și Democrație' și asta nu se va schimba", spune Kanev.


Fotografii: Ani Petrova, Pixabay, BGNES




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Începe campania electorală în Bulgaria

La lansarea de astăzi a campaniei electorale pentru viitoarele alegeri parlamentare speciale din 27 octombrie, prim-ministrul interimar Dimitar Glavchev a raportat că sunt depuse în continuare eforturi de către puterea executivă pentru a elimina..

publicat în 27.09.2024 la 16:15

Bulgaria, România, Grecia și Croația își coordonează pozițiile privind UE și Ucraina

Miniștrii de externe ai Bulgariei, României, Greciei și Croației au avut o reuniune în cadrul dezbaterii generale a Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat Ministerul bulgar de Externe. Miniștrii de externe ai celor patru țări au discutat..

publicat în 27.09.2024 la 12:30

A 50-a Adunare Națională se încheie cu scandal: Există un Astfel de Popor, Renaștere și Partidul Socialist Bulgar ocupă tribuna centrală, smulg sistemul audio

Ultima ședință a celei de-a 50-a Adunări Naționale jubiliare a Bulgariei s-a încheiat cu un scandal, aseară la miezul nopții. În ultimele ore dinaintea intrării în vacanță parlamentară din cauza campaniei electorale, începând de astăzi, unii..

publicat în 27.09.2024 la 11:30