Sunt extrem de fericit și foarte mândru că tinerii muzicieni din Corul de Copii al Radioului Național Bulgar au avut ocazia de a cânta în afara țării. Acest lucru nu se întâmplă atât de des și sunt foarte fericit pentru această oportunitate ca ei să-și demonstreze talentul, dar și să simtă satisfacție pentru activitatea și potențialul lor. Bineînțeles, mă bucur și că, prin amabilitatea ambasadorului nostru (*n.red. bulgar) la București, E.S. d-l Radko Vlaykov, membrii corului de copii al Radioului Național au putut să își arate aptitudinile și la recepția oficială prilejuită de Ziua Națională a Bulgariei. Cred că pe bună dreptate, putem numi Corul de copii al Radioului Național, ambasador al Bulgariei și al culturii bulgare.
Cele două ansambluri au ieșit pentru prima dată pe scenă împreună. Cui se datorează această inițiativă? Care este viziunea ei, și misiunea pe mai departe?
Încă de anul trecut am semnat un acord-cadru de parteneriat între Radioul Național Bulgar și Radio România și sper că vor mai fi multe inițiative comune între noi. Avem probleme similare, avem provocări similare, dar avem și o mulțime de lucruri frumoase pe care le putem arăta publicului nostru, precum corurile de copii ale radidifuziunilor. Și în cadrul acestui bun parteneriat am reușit să organizăm acest concert comun. De fapt, primul concert al Corului de Copii al Radioului Național Bulgar în străinătate a avut loc la București în 1963. Iar acum, copiii au ocazia să cânte pentru prima dată într-un concert comun cu prietenii lor români.
Prin această inițiativă, copiii înșiși și publicul din cele două țări s-au cunoscut mai bine. Ajută pentru asta, cultura, în general?
Cu siguranță ajută. Vedem cum, în ultimii ani, politica ne-a divizat în mod foarte iscusit. De aceea, trebuie să ne întoarcem cât mai mult către lucrurile care ne unesc, către muzică și artă, în general. Și în concret, către fiecare dintre acestea.
Ne aflăm în București – oraș-simbol pentru cultura și istoria Bulgariei. Ce reprezintă, de fapt, București, pentru Bulgaria și pentru sufletul dv.?
Pentru noi, Bucureștiul este un loc foarte important, foarte apropiat. Și un oraș minunat, cu o atmosferă superbă. Mă bucur că avem ocazia să colaborăm și să arătăm că Sofia și Bucureștiul merg împreună pe calea lor europeană.
Așteptăm și alte inițiative care să se întâmple la Sofia, anul acesta? Există date concrete?
Nu pot spune nimic concret încă, dar cu siguranță vom încerca să facem cât mai multe astfel de acțiuni. Mai ales că se apropie sezonul turistic de vară și știm că pentru piața bulgară de turism, România este foarte importantă. Așa că vom încerca la începutul sezonului, de asemenea, printr-o inițiativă comună, să creștem atenția înspre legăturile dintre Bulgaria și România. În general, astfel de concerte sunt o ocazie foarte bună pentru ca oamenii de pe cele două maluri ale Dunării să se cunoască mai bine unii pe ceilalți.
O inițiativă foarte frumoasă a Radioului Național Bulgar pentru apropierea celor două popoare este Redacția Română aparținând de Radio Bulgaria. Un mesaj pentru publicul ei?
Aceasta este cea mai tânără redacție a Radio Bulgaria iar în scurta perioadă de timp de existență, a demonstrat că își are locul în marea familie a Radioului Național Bulgar. Așadar, vreau să vă mulțumesc și să vă urez mult succes în viitor!
Foto: Iulia BahovskiNu va exista nicio diferență între Bulgaria și România în drumul lor spre Schengen, a declarat președintele Rumen Radev, jurnaliștilor atunci când i s-a cerut să comenteze informațiile apărute astăzi cu privire la viitoarea aderare deplină a României la..
Expoziția de pictură „Cetatea medievală transilvăneană” a artistului român Ovidiu Cărpușor va fi prezentată în perioada 9-23 noiembrie la Galeria Cuibul Liniștit din cadrul Complexului de Arhitectură și Parc Castelul din Balcic. Expoziția cuprinde 20 de..
La 8 noiembrie 2024, Universitatea de Economie din Sviștov ”Dimităr A. Țenov” a sărbătorit solemn ziua patronului său și cea de-a 88-a aniversare de la deschiderea sa, a raportat BTA. În semn de apreciere, coroane și flori au fost depuse la monumentul..
Nu va exista nicio diferență între Bulgaria și România în drumul lor spre Schengen, a declarat președintele Rumen Radev, jurnaliștilor atunci când i s-a..