Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria finanțează proiecte în Balcanii de Vest și în țările din Parteneriatul Estic

Foto: BTA

Guvernul Bulgariei acordă granturi în valoare de peste 1 386 000 de euro pentru finanțarea unor proiecte în țări din Balcanii de Vest, Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia, a anunțat serviciul de presă al guvernului. Proiectele se înscriu în cadrul Programului de asistență pentru dezvoltare pe termen mediu și de ajutor umanitar al Bulgariei, cu prioritate în țările din Balcanii de Vest și din Parteneriatul estic.

În Balcanii de Vest, 25 de proiecte vor fi finanțate cu peste 795.000 de euro. În Macedonia de Nord, sprijinul vizează acoperirea universală a sănătății, protecția drepturilor omului și reformele democratice. În Serbia și Albania, se va sprijini dezvoltarea socio-economică, educația de calitate și accesul la serviciile de sănătate. În Bosnia și Herțegovina și Kosovo, sprijinul va fi acordat pentru grădinițe și educație școlară. În Muntenegru, va fi sprijinit sectorul sănătății. În Moldova, Armenia și Georgia, 9 proiecte vor fi finanțate cu peste 283 000 EUR. Banii sunt destinați consolidării capacității administrative, dialogului intercultural și sănătății.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

În luna mai, climatul de afaceri s-a îmbunătățit cu 0,6 puncte procentuale

În luna mai, climatul de afaceri din Bulgaria s-a îmbunătățit pentru a doua lună consecutiv. S-a înregistrat o îmbunătățire în comerțul cu amănuntul, construcții și servicii, dar o scădere în industrie.  Sectoarele construcțiilor, industriei și..

publicat în 30.05.2024 la 15:00

Centrala nucleară Kozlodui înlocuiește combustibilul rusesc cu cel american

Singura centrală nucleară din Bulgaria, Kozlodui, va organiza astăzi o ceremonie cu ocazia introducerii combustibilului alternativ în Unitatea 5 a centralei. La eveniment va participa și ministrul Energiei, Vladimir Malinov. În legătură cu..

publicat în 29.05.2024 la 11:15
Banca Națională a Bulgariei

În cadrul deficitului bugetar, guvernul își asumă o nouă datorie pe 3 ani

Banca Națională a Bulgariei a organizat o licitație pentru vânzarea de titluri de valoare cu scadența la 3 ani la o rată a dobânzii de 3%. În cadrul licitației, Ministerul de Finanțe a oferit obligațiuni în valoare de 150 de milioane de euro. Dobânda va..

publicat în 28.05.2024 la 17:45