Schioarea de schi alpin Annina Zurbrigen va schia pentru Bulgaria începând din acest sezon, a anunțat Federația bulgară de schi. Zurbrigen, născută în Elveția și a cărei mamă este bulgăroaică, s-a clasat pe primul loc la slalom la Campionatele de stat din aprilie de la Bansko. Într-un mesaj video în limba bulgară, sportiva în vârstă de 20 de ani și-a exprimat speranța de a participa în curând la curse de Cupa Mondială.
"Federația bulgară lucrează bine și există un interes serios din partea bulgarilor care trăiesc în străinătate și a sportivilor din căsătorii mixte să se înscrie și să alerge pentru Bulgaria. Vorbim de țări din Europa, SUA, Canada", a declarat vicepreședintele Federației bulgare de schi, Gheorghi Bobev.
Italianca naturalizată Luisa Bertani schiază pentru Bulgaria la schi alpin feminin încă din sezonul trecut.
CSKA 1948 a luat un avans minim cu 2:1 la Sofia împotriva celui mai bogat club de fotbal din Cipru "Paphos". În a treia rundă de calificare a turneului "Liga Conferințelor", Muamer Tankovic a adus oaspeții în avantaj în minutul 10. Mario Iliev a..
Bulgaria va avea vineri reprezentanți în patru sporturi la Jocurile Olimpice Paris 2024. Pe 8 august, țara a obținut 4 medalii, dintre care 1 de aur și 3 de bronz. Halterofilul Karlos Nasar și gimnasta ritmică Boriana Kalein au șanse să câștige..
Bulgaria are deja primul său campion olimpic la jocurile de la Paris. Semyon Novikov l-a învins în finală pe luptătorul iranian Alireza Mohmadipiani, care este vicecampion mondial la categoria până la 82 kg la lupte în stil clasic. Novikov a realizat un..
Reprezentanții misiunilor diplomatice din Sofia împreună cu o echipă de refugiați și organizații de tineret și studențești vor participa astăzi la un..
Peste 6.000 de alergători vor lua parte la cea de-a 41-a ediție a Wizz Air Sofia Marathon, au anunțat organizatorii în cadrul unei conferințe de presă, cu..
Cel mai bun baschetbalist bulgar, Alexander Vezenkov, a câștigat primul său trofeu după revenirea la echipa de frunte „Olympiacos”. Lui i se datorează..