Prim-ministrul Nikolay Denkov a fost invitat oficial la ceremonia de lansare a construcției Uzinei de prelucrare a ierburilor medicinale din Plovdiv, în sudul Bulgariei. Anterior, el a vizitat și uzina Schneider Electric Bulgaria din satul Radinovo, aflat în apropiere. În cursul vizitei sale la Plovdiv, prim-ministrul urmează să se întâlnească cu antreprenori și manageri ai companiilor înființate în complexul Zona Economică Tracia și să participe la conferința "Văile regionale de inovare pentru dezvoltarea bioeconomiei și a sistemelor de nutrienți" la Universitatea Agrară din Plovdiv. Nikolay Denkov a fost invitat, de asemenea, la inaugurarea noii clădiri a Centrului local pentru biologia și biotehnologia sistemelor vegetale, construită prin intermediul proiectului european PlantASIST.
Bulgaria, Azerbaidjan, Turcia și Georgia au semnat la Baku un memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul transportului și comerțului cu energie verde. Documentul a fost semnat de miniștrii energiei din Bulgaria și Azerbaidjan, Jecio..
Creșterea taxelor de drum va afecta grav transportatorii internaționali și pe toți cei implicați în această activitate în Bulgaria. În ciuda întâlnirii dintre reprezentanții transportatorilor și ministrul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Ivan..
Piața imobiliară din Bulgaria a crescut constant în ultimii ani. S-a vorbit despre o bulă a prețurilor, umflată la proporții serioase în momentul pandemiei, deși așteptările ca aceasta să se spargă au rămas fără rezultat. Dimpotrivă. Bulgarii tind să..