Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Acord de parteneriat între Radioul Național din Bulgaria și Radio România

5
Milen Mitev și Răzvan Ioan Dincă
Foto: BNR

Radioul Național Bulgar (BNR) și Radio România au încheiat un acord de cooperare. Pentru o perioadă de doi ani, cele două posturi publice de radio vor face schimb gratuit de informații , știri și programe radiofonice. Acordul de colaborare  a fost semnat astăzi de cei doi directori generali ai celor două posturi, Milen Mitev, și Răzvan Ioan Dincă.

La ceremonie a fost prezentă și E.S. d-na Brândușa Predescu, Ambasador al României în Bulgaria. 


Milen Mitev a subliniat că va fi consolidată cooperarea bilaterală în domeniul schimbului de informații, precum și interacțiunea dintre programele regionale dintre cele două posturi publice de radio.

„Întrucât, pe lângă faptul că suntem țări vecine, avem și un traseu foarte asemănător în Europa, și avem tot mai mult turism pe ambele maluri ale Dunării, cred că putem prezenta atât publicului bulgar cât și românesc, informații utile, actuale și verificate,  despre ceea ce se întâmplă în ambele țări, a adăugat Directorului Radiului Național din Bulgaria.

„Încă de la începutul mandatului meu, oarecum similar cu începutul mandatului domnului Director General Mitev, ne-am dorit să semnăm acest acord. El, de fapt, este un acord simbolic care vorbește despre continuitate”, a spus Răzvan Ioan Dincă. Potrivit acestuia, cele două radiouri naționale au un parcurs similar până acum. „Îmi vine și să zâmbesc, dar, uneori, și să lăcrimez când văd cât de asemănători suntem în anumite tipuri de probleme, a comentat el, adăugând că, în ambele instituții subiectele de discuții sunt similare, ceea ce creează o oportunitate. „Adică, dacă vocea noastră comună va spune același lucru, s-ar putea să fim mai ușor auziți de cei care trebuie să ne audă.”


Pentru un ambasador nu poate exista un moment mai mare de bucurie ca atunci când vede că relațiile bilaterale, continuă sa fie nu numai consolidate, dar și dezvoltate prin colaborări la nivelul instituțiilor noastre publice de importanță națională. Este un moment importat, desigur, de continuitate (...) dar aș  îndrăzni sa spun, din perspectiva mea, un nou început, o piatră de temelie în continuare pentru relația noastră bilaterală, care din acest an, de-acum două luni, din data de 15 martie a căpătat o nouă calificare, ...de parteneriat strategic, prin declarația politică semnată de președinții celor două state.” a menționat în alocuțiunea sa, d-na Brândușa Predescu, Ambasador al României în Bulgaria. 
Foto: BNR
Editor: Iulia Bahovski



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Artistul român Saddo va fi oaspete la festivalul Pictoplasma din Varnа

Raul Oprea este mai cunoscut sub pseudonimul său artistic Saddo. Cu expoziții personale sau de grup în Germania, Thailanda, SUA și Danemarca, Saddo a decorat pereți în cadrul unor proiecte majore de street art pe 3 continente. Artistul român a fost..

publicat în 30.07.2024 la 11:30

Primarii din Turtucaia și Oltenița convin asupra unei viitoare conexiuni cu feribotul

Construcția unei legături de feribot între localitatea bulgărească Turtucaia (Tutrakan) și Oltenița ar trebui să înceapă în curând, a anunțat pe Facebook primarul din Turtucaia, Dr. Dimitar Stefanov, după o întâlnire cu omologul său român Mihaica Baștea...

publicat în 29.07.2024 la 09:30

Artiști din București își vor expune lucrările în Ruse

Artiști din București vor prezenta o expoziție în Ecomuzeul cu Aquarium. Aceștia sunt artiștii români Moise Bulancea, Elisabeta Melinte și Victoria Dincă. Vernisajul are loc pe 2 august, la ora 18.00. Expoziția, intitulată „Arta peste Dunăre”, prezintă..

publicat în 24.07.2024 la 09:00