După doi ani de restricții, cea de 49-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Sofia revine în formă tradițională: cu întâlniri, discuții și dezbateri culturale între scriitori, critici și traducători locali și internaționali, cu lansări de cărți pentru mici și mari, cu acordare de premii.
Cel mai mare eveniment al pieței editoriale de carte din Bulgaria se va desfășura la Palatul Național al Culturii (NDK) între 6 și 11 decembrie, și va aduce împreună peste 150 de edituri. În fiecare an Târgul de Carte de la Sofia propune o temă principală de dezbatere, cea de anul acesta fiind „Citire cu înțelegere“.
Întâlniri și dezbateri între scriitori români, editorialiști și traducători de limba bulgară vor avea loc și la standul României, după următorul program:
Vineri, 9 decembrie
18.00 – 19.00
Prezentarea volumului „Exuvii” aparținând Simonei Popescu, apărut în limba bulgară la editura Gutenberg în anul 2020, cu participarea autoarei și a editoarei Jenna Slavova.
Moderare și traducere: Lora Nenkovska, Vanina Bojikova
19.00 – 20.00
Lectură în avanpremieră a ediției bulgare (editura ICU, 2023) a romanului „Vântul, duhul, suflarea” în prezența autoarei, Andreea Răsuceanu.
Participă: Andreea Răsuceanu, Nevena Dișlieva-Krâsteva (editura ICU)
Moderare și traducere: Lora Nenkovska, Vanina Bojikova
Sâmbătă, 10 decembrie
10.00 – 11.00
Traducătorul Hristo Boev prezintă ultimele apariții din literatura română la editura Nordian: „Pânza de păianjen” (Cella Serghi), „Jar” (Liviu Rebreanu), „Mortua Est” (Teodor Hossu-Longin), „Liftul” (C. G. Bălan).
11.00 – 12.00
Prezentarea volumului „Fontana di Trevi” de Gabriela Adameșteanu apărut la editura Colibri în anul 2021.
Participă: Andreea Răsuceanu, Rumyana Stanceva, Jacqueline Wagenstein (editura Colibri)
Moderare și traducere: Lora Nenkovska, Vanina Bojikova
12.00 – 13.00
Dezbatere: rolul traducătorului în promovarea literaturii peste hotare.
Participă: Simona Popescu, Andreea Răsuceanu, Rumyana Stanceva, Vasilka Alexova, Yana Genova, Hristo Boev și Svetlozar Zhelev.
Moderare și traducere: Lora Nenkovska, Vanina Bojikova
Baletul Operei Naționale este invitatul Festivalului „Sounds of Oradea” , a anunțat Opera și Baletul din Sofia. Cea de-a treia ediție a Festivalului internațional se desfășoară între 14 și 16 iunie și cuprinde trei programe în spații culturale..
Ministerul de Interne anunță un trafic intens la punctele de trecere a frontierei Kardam, Oriahovo și Durankulak, la ieșirea pentru camioane spre România. Corespondentul BNR, Maia Rainova, relatează că la punctul de trecere a frontierei Kardam cu..
Mormântul-mausoleu al fraților Evlogi și Hristo Georgiev din Parcul Cimitirului Belu din București a fost deschis pentru vizitatori pe 2 iunie, la inițiativa Ambasadei Bulgariei și cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea celui mai tânăr dintre..