Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Războiul din Ucraina

NATO afirmă că războiul Rusiei din Ucraina subminează ordinea internațională

Foto: EPA/BGNES

Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru războiul din Ucraina, care reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a principiilor din Carta ONU. Agresiunea, inclusiv atacurile constante și nediscriminatorii asupra infrastructurii civile și energetice a Ucrainei, privează milioane de ucraineni de serviciile umane de bază. Afectează aprovizionarea cu alimente la nivel mondial și amenință țările și popoarele cele mai vulnerabile din lume. Acțiunile inacceptabile ale Rusiei, inclusiv războiul hibrid, șantajul energetic și retorica nucleară nechibzuită, subminează ordinea internațională. Toate acestea se arată în declarația miniștrilor de externe ai NATO adoptată la reuniunea de la București.

NATO va oferi Ucrainei un ajutor umanitar suplimentar constând în combustibil, generatoare de energie și materiale medicale, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

La București, secretarul de stat american Anthony Blinken a acuzat Rusia că a transformat Marea Neagră într-o "zonă de război". El s-a angajat să consolideze prezența NATO de la Marea Baltică până la Marea Neagră.

Situația din Ucraina a influențat decizia Rusiei de a se retrage de la consultările planificate cu SUA privind Tratatul privind armele strategice ofensive de la Cairo, a declarat ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov pentru postul de radio Kommersant.

Rusia a pierdut "pentru totdeauna" Europa ca principal client energetic, a declarat Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie, la o conferință pe teme energetice. Agenția se așteaptă ca producția de petrol rusesc să se reducă cu 2 milioane de barili pe zi până în martie 2023. UE suspendă importurile de petrol rusesc pe cale maritimă începând cu 5 decembrie și de produse petroliere rusești începând cu 5 februarie 2023. Discuțiile sunt în curs de desfășurare pentru a introduce un plafon de preț pentru petrolul rusesc livrat pe mare, potrivit REUTERS.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Comisia Europeană: Aderarea Bulgariei și a României la Schengen consolidează economia UE

Aderarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen consolidează semnificativ economia Uniunii Europene. Acest lucru se afirmă într-un raport al Comisiei Europene privind starea zonei fără frontiere, prezentat astăzi. Raportul subliniază că,..

publicat în 23.04.2025 la 17:30
Polițiști indieni stau de pază la Pahalgam, în sudul Kashmirului, după atacul asupra turiștilor.

Bulgaria își exprimă condoleanțele pentru victimele atacului din statul indian Kashmir

Ministerul bulgar al Afacerilor Externe exprimă cele mai profunde condoleanțe familiilor celor decedați, precum și urări de însănătoșire grabnică celor răniți în atacul terorist din Pahalgam, India, care a făcut numeroase victime nevinovate. Acest lucru..

publicat în 23.04.2025 la 15:15

India este un partener-cheie al Bulgariei în Asia

Viceprim-ministrul Atanas Zafirov s-a întâlnit cu ambasadorul Indiei în Bulgaria, Arun Kumar Sahu, și a discutat despre posibilitățile de aprofundare a parteneriatului strategic dintre cele două țări. ”India este un partener-cheie pentru Bulgaria în..

publicat în 23.04.2025 la 14:30