Expedițiile științifice bulgare în Antarctica au început acum 35 de ani, când, în sezonul polar de vară 1987-1988, șase oameni de știință bulgari au participat în diferite proiecte ale Societății Antarctice Britanice și ale Institutului Sovietic de Cercetări Antarctice și Polare. Proiectul bulgăresc se concentra atunci pe dezvoltarea științifică și pe organizarea logisticii, în condițiile în care chiar în timpul acelui sezon antarctic a fost construit adăpostul bulgăresc pe insula Livingstone, Insulele Shetland de Sud, în partea de nord-est a Golfului Sudic.
Astăzi, Bulgaria este singura țară din Peninsula Balcanică care are o bază în Antarctica, unde se lucrează în fiecare an. Odată cu progresul tehnologic, Golful Sudic al continentului de gheață și, în special, Insula Livingston, devin din ce în ce mai populate. În apropierea bazei bulgărești de cercetare se află 7- 8 centre de cercetare ale altor țări, printre care Spania, Rusia, Uruguay, Argentina și China.
„Prima expediție bulgărească de cercetare a sosit în Antarctica în primăvara anului 1988, punând astfel bazele cercetării științifice bulgare pe continentul de gheață. Acestea sunt cele mai extreme condiții de pe planetă în care se poate afla un om", declara profesorul Hristo Pimpirev, geolog, conducătorul de lungă durată al expedițiilor polare din Bulgaria și director al Institutului Antarctic Bulgar.
Temperaturile la Polul Sud sunt ca cele de pe Marte, parcă ești pe altă planetă. Acolo cea mai scăzută temperatură înregistrată este de -89 de grade Celsius, dar în timpul verii polare temperaturile variază între -15 și -38 de grade.
Profesorul Hristo Pimpirev va conduce și expediția din acest an spre continentul de gheață, iar membrii expediției au primit steagul național de la Președintele Rumen Radev în cadrul unei ceremonii oficiale. Pentru prima dată, în acest an spre Antarctica va pleca și navă militară bulgară de cercetare (Sfântul Kiril și Metodiu).
În opinia cercetătorului Hristo Pimpirev, această expediție reprezintă o piatră de hotar în istoria maritimă bulgară, deoarece nicio navă de cercetare maritimă bulgară nu a părăsit până acum Marea Neagră. "Acest lucru va dovedi că suntem o națiune maritimă și că putem face știință în Oceanul Mondial", a declarat profesorul Pimpirev pentru BNR-Varna.
„Astfel noi devenim o națiune maritimă cu această călătorie istorică. Mă bucur că ne-au ajutat și vecinii noștri de bază polară- cercetătorii spanioli. Ei au sosit în Bulgaria și ne-au spus că nava noastră de cercetare este extrem de bine pregătită. Guvernanții noștri și-au dat seama că acest lucru este important pentru știința și politica externă bulgară. Astfel, devenim parte a flotei științifice a UE. Pe mine chiar, de peste tot mă caută pentru proiecte științifice care se vor desfășura la bordul navei noastre militare de cercetare în viitorul apropiat", a declarat profesorul Pimpirev.
Activele fondurilor de pensii private au ajuns la 13 miliarde EUR. Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere Financiară (CSF), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acestea au crescut cu peste 20%. La 30 septembrie 2024, numărul de persoane..
Din anul școlar viitor, liceul românesc cu predare intensivă a limbii române „Mihai Eminescu” s-ar putea muta într-o clădire din centrul Sofiei, informează BTA. O parte din clădirea liceului de mehanoelectrotehnică ”N.I. Vapțarov” de pe ul. „Stara..
Minoritatea națională bulgară din Albania este una dintre cele mai mari din țară, potrivit datelor celui mai recent recensământ oficial al populației. Un total de 7 057 de persoane s-au identificat ca bulgari. Pentru comparație, 23 000 de persoane s-au..
Taximetriștii din Sofia și-au început marșul de protest împotriva majorării asigurării obligatorii de răspundere civilă prin claxoane. În orele următoare..
Din anul școlar viitor, liceul românesc cu predare intensivă a limbii române „Mihai Eminescu” s-ar putea muta într-o clădire din centrul Sofiei,..
Bulgăroaica Sasha Bezuhanova, Executiv din industria digitală și filantrop recunoscut la nivel internațional, a primit prestigiosul Women in Tech Global..