Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

De 35 de ani deja, Bulgaria este singura țară balcanică cu bază de cercetare în Antarctica

Pentru prima oară anul acesta, o navă bulgărească militară de cercetare va pleca spre continentul de gheață

10
Foto: Institutul Antarctic Bulgar

Expedițiile științifice bulgare în Antarctica au început acum 35 de ani, când, în sezonul polar de vară 1987-1988, șase oameni de știință bulgari au participat în diferite proiecte ale Societății Antarctice Britanice și ale Institutului Sovietic de Cercetări Antarctice și Polare. Proiectul bulgăresc se concentra atunci pe dezvoltarea științifică și pe organizarea logisticii, în condițiile în care chiar în timpul acelui sezon antarctic a fost construit adăpostul bulgăresc pe insula Livingstone, Insulele Shetland de Sud, în partea de nord-est a Golfului Sudic.


Astăzi, Bulgaria este singura țară din Peninsula Balcanică care are o bază în Antarctica, unde se lucrează în fiecare an. Odată cu progresul tehnologic, Golful Sudic al continentului de gheață și, în special, Insula Livingston, devin din ce în ce mai populate. În apropierea bazei bulgărești de cercetare se află 7- 8 centre de cercetare ale altor țări, printre care Spania, Rusia, Uruguay, Argentina și China.

Prof. Hristo Pimpirev

„Prima expediție bulgărească de cercetare a sosit în Antarctica în primăvara anului 1988, punând astfel bazele cercetării științifice bulgare pe continentul de gheață. Acestea sunt cele mai extreme condiții de pe planetă în care se poate afla un om", declara profesorul Hristo Pimpirev, geolog, conducătorul  de lungă durată al expedițiilor polare din Bulgaria și director al Institutului Antarctic Bulgar.

Temperaturile  la Polul Sud sunt ca cele de pe Marte, parcă ești pe altă planetă. Acolo cea mai scăzută temperatură înregistrată este de -89 de grade Celsius, dar în timpul verii polare temperaturile variază între -15 și -38 de grade.


Profesorul Hristo Pimpirev va conduce și expediția din acest an spre continentul de gheață, iar membrii expediției au primit steagul național de la Președintele Rumen Radev în cadrul unei ceremonii oficiale. Pentru prima dată, în acest an spre Antarctica va pleca și  navă militară bulgară de cercetare (Sfântul Kiril și Metodiu).


În opinia cercetătorului Hristo Pimpirev, această expediție reprezintă o piatră de hotar în istoria maritimă bulgară, deoarece nicio navă de cercetare maritimă bulgară nu a părăsit până acum Marea Neagră. "Acest lucru va dovedi că suntem o națiune maritimă și că putem face știință în Oceanul Mondial", a declarat profesorul Pimpirev pentru BNR-Varna.


„Astfel noi devenim o națiune maritimă cu această călătorie istorică. Mă bucur că ne-au ajutat și vecinii noștri de bază polară- cercetătorii spanioli. Ei au sosit în Bulgaria și ne-au spus că nava noastră de cercetare este extrem de bine pregătită. Guvernanții noștri și-au dat seama că acest lucru este important pentru știința și politica externă bulgară. Astfel, devenim parte a flotei științifice a UE. Pe mine chiar, de peste tot mă caută pentru proiecte științifice care se vor desfășura la bordul navei noastre militare de cercetare în viitorul apropiat", a declarat profesorul Pimpirev.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ministrul Tineretului și Sportului, Ivan Peșev, îl felicită pe Țanko 
Țankov pentru performanța excelentă de la Cupa Mondială de înot de iarnă de la Gdynia, Polonia.

Țanko Țankov se întoarce în Bulgaria cu trei medalii de aur

Ministrul Tineretului și Sportului, Ivan Peșev, îl felicită pe Țanko Țankov pentru performanța excelentă de la Gdynia Winter Swimming Cup Țanko Țankov s-a întors pe teren propriu, la Burgas, după recenta sa participare la Gdynia Winter Swimming Cup din..

publicat în 13.02.2025 la 16:30

Profesorul climatolog Gheorghi Racev: Starea aerului ne unește pe toți

Ziua Mondială a Radioului - 13 februarie, este dedicată în acest an schimbărilor climatice. Alegerea nu este întâmplătoare-2025 a fost identificat de Acordul de la Paris ca un an crucial pentru ca omenirea să își atingă obiectivul pe termen lung de a..

publicat în 13.02.2025 la 15:45
Prim-ministrul Rosen Jeliazkov

Guvernul aprobă foaia de parcurs și traseul pentru finalizarea autostrăzii Struma până în 2031

Consiliul de Miniștri a aprobat o foaie de parcurs pentru finalizarea autostrăzii Struma. Conform calendarului, în februarie 2025 urmează să fie lansată o licitație deschisă pentru proiectarea preliminară pentru tronsonul Simitli-Kresna nefinalizat...

publicat în 12.02.2025 la 17:45