„Considerăm că primele 100 de zile de guvernare sunt un succes și ne declarăm sprijinul pentru activitatea cabinetului și în noua sesiune, a declarat în parlament, în numele grupului parlamentar GERB, Toma Bikov.
Cele două moțiuni de cenzură au evidențiat două fapte importante. „Singura alternativă la actualul guvern este o criză politică. Formațiunile care susțin moțiunile de cenzură, nu au suficient sprijin în societate. Este evidentă incapacitatea lor de a găsi puncte comune între ele, în afara dușmanului comun reprezentat de guvern. În acest moment, ele pot fi doar un factor de corectare a guvernării, dar nu au potențialul de a forma o guvernare proprie”, a subliniat deputatul.
Al doilea fapt este că în parlament există o majoritate pro-europeană solidă, care nu se poate autodefini și acționa în mod unitar, în vremuri de transformări geopolitice care au un impact asupra societății bulgare, a constatat Bikov.
GERB va menține o atitudine echilibrată și va asculta nu numai partenerii, ci și opoziția, au promis membrii partidului de coaliție.
Fiul președintelui SUA - Donald Trump Jr. și Gila Gamliel, ministrul Științei și Tehnologiei din Israel, vor participa la un forum de afaceri la Sofia pe 27 aprilie 2025, organizat de platforma globală de active digitale Nexo, a anunțat compania...
La 1 ianuarie 2026, Bulgaria va prelua președinția Strategiei Dunării pentru a doua oară (după 2018). Acest lucru se întâmplă într-un moment dificil pentru Europa, un moment în care lumea se schimbă rapid, când este mai important ca niciodată să..
Președintele bulgar Rumen Radev a avut o conversație telefonică cu președintele polonez Andrzej Duda înaintea viitorului Summit al Inițiativei celor Trei Mări de la Varșovia. Radev a subliniat importanța și potențialul cooperării industriale bilaterale,..
La începutul ședinței de guvern, premierul Rosen Jeliazkov a acordat un termen de 10 zile pentru îmbunătățirea sistemului de alertă timpurie BG-ALERT...
„ SUA sunt un partener strategic cheie și aliat în NATO, cu care vom continua să colaborăm pentru atingerea obiectivelor comune - securitate energetică,..
16 țări ale UE, printre care și Bulgaria, vor crește cheltuielile pentru apărare prin creșterea deficitului bugetar 16 țări ale UE vor solicita să li se..