Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele Consiliului European se întâlnește cu premierul și președintele Bulgariei

2
Foto: BTA

Timp de două decenii, Bulgaria a știut pentru ce luptă, a declarat prim-ministrul Rosen Jeliazkov după o întâlnire cu președintele Consiliului European, António Costa, care a sosit într-o vizită de trei zile în Bulgaria. Jeliazkov a subliniat că, în vremuri de provocări geopolitice și economice, Bulgaria rămâne un partener previzibil și de încredere pentru atingerea obiectivelor și priorităților comune ale UE.

Președintele Consiliului European a calificat drept "impresionante" progresele Bulgariei pe calea aderării la zona euro. La începutul vizitei sale în țară, Costa a făcut apel la investiții în industria de armament și a subliniat că, în acest fel, Bulgaria poate contribui la apărarea altor țări europene.

“Veți vedea cu ochii dumneavoastră că industria bulgară de apărare are tradiții bogate și un loc bine stabilit pe piețele mondiale, fiind printre liderii din Europa”, a declarat președintele Rumen Radev la o întâlnire cu oaspetele la Sofia.

Prioritatea extinderii UE ca garant al securității și stabilității pentru vecinii noștri din Balcanii de Vest rămâne valabilă, dar nu ar trebui să permitem ca încălcări ale principiilor democrației și drepturilor omului să fie ascunse în spatele ambițiilor declarate de aderare, a adăugat Radev.

“Consiliul European va continua să colaboreze cu Macedonia de Nord pentru a pune în aplicare angajamentele asumate în ceea ce privește aderarea la UE”, a răspuns António Costa.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Partidul „Continuăm schimbarea” a indicat corupția ca trăsătură distinctivă a guvernării în primele 100 de zile

„Continuăm schimbarea” a indicat corupția ca unul dintre principalele puncte slabe ale celor 100 de zile de guvernare ale GERB, «BSP – Stânga Unită» și «Există un astfel de popor». Partidul nu renunță la votul de neîncredere după primirea raportului de..

publicat în 24.04.2025 la 16:30

Donald Trump Jr. va participa la un forum de afaceri la Sofia

Fiul președintelui SUA - Donald Trump Jr. și Gila Gamliel, ministrul Științei și Tehnologiei din Israel, vor participa la un forum de afaceri la Sofia pe 27 aprilie 2025, organizat de platforma globală de active digitale Nexo, a anunțat compania...

publicat în 24.04.2025 la 13:00
Imagine: Ministerul Dezvoltării și Îmbunătățirii Regionale

Bulgaria începe pregătirile pentru președinția Strategiei Dunării

La 1 ianuarie 2026, Bulgaria va prelua președinția Strategiei Dunării pentru a doua oară (după 2018). Acest lucru se întâmplă într-un moment dificil pentru Europa, un moment în care lumea se schimbă rapid, când este mai important ca niciodată să..

publicat în 24.04.2025 la 11:30