Delegația bulgară, condusă de prim-ministrul Rosen Jeliazkov, a sosit la Vatican, unde va participa la funeraliile Papei Francisc.
Slujba de înmormântare a Papei Francisc va avea loc la Sofia pe 28 aprilie 2025
Papa Francisc a apărut ieri purtând un omophorion din Bulgaria
Înainte de începerea ceremoniei, premierul Jealiazkov va transmite personal condoleanțele sale secretarului de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin. Ceremonia funerară, la care participă lideri din întreaga lume, are loc în Piața Sfântul Petru din Vatican.
”Sfinția Sa Papa Francisc a fost un adevărat prieten al Bulgariei. Conducerea sa morală și angajamentul său față de dialog vor fi amintite de generațiile viitoare”, a declarat premierul Jeliazkov luni, după anunțarea decesului Papei Francisc. Papa Francisc va rămâne pentru totdeauna un simbol al păcii, compasiunii și unității, a spus premierul bulgar.
Foto: Consiliul de Miniștri
Inițiativa caritabilă Susține un Vis a președintelui Rumen Radev a atras sprijinul unor muzicieni, stiliști, designeri și donatori, a anunțat secretariatul de presă al șefului statului. Balul de absolvire găzduit de președinte în fiecare primăvară..
Cetățenii își vor arăta în această seară solidaritatea cu familiile de romi din cartierul Zaharna Fabrika (Fabrica de Zahăr) din Sofia, care au rămas fără adăpost după ce casele lor au fost demolate pe 15 aprilie 2025. La ora 19:00, aceștia se vor aduna..
Președintele Adunării Naționale, Natalia Kiselova, va premia astăzi câștigătorii celei de-a 32-a ediții a Festivalului de Paște pentru copii din orașul sârb Bosilegrad. Copiii vor concura în trei categorii - pentru cel mai puternic, cel mai frumos și cel..
În 2024, pragul sărăciei în țară era de 375 de euro pe lună, în medie, pe persoană dintr-o gospodărie. Un total de 1 401 300 de persoane, sau 21,7% din..
Cu piesa Rosencrantz și Guildenstern sunt morți, tânărul Boian Kraciolov, unul dintre cei mai interesanți regizori de teatru bulgari contemporani,..
Turul ciclist în grup de-a lungul traseului turistic Black Sea Route Epic Tour 2025 a început astăzi. Potrivit site-ului de sporturi extreme 360mag.bg, un..