Exploziile de la o casă de oaspeți a ONU din Gaza din 19 martie, care l-au ucis pe angajatul bulgar al ONU Marin Marinov și au rănit grav alte cinci persoane, au fost cel mai probabil cauzate de două obuze de tanc israeliene.
Asta susțin experții care au analizat fotografii de la locul incidentului. Imaginile au fost obținute în exclusivitate de The Washington Post.
Potrivit ziarului american, Marinov și echipa sa inspectau pagubele de pe acoperișul clădirii și se aflau în fața acesteia după ce și-au terminat treaba când s-a deschis focul. Primul obuz l-a ucis pe bulgar, urmat de o a doua lovitură. Un expert citat de publicație susține că ținta atacului au fost persoanele prezente, nu clădirea în sine.
ONU a dat vina pe Israel pentru atac, în condițiile în care organizația internațională și-a redus personalul din Gaza cu 1/3.
Bulgaria a anunțat că așteaptă o anchetă completă.
În următoarele 24 de ore, în țară va predomina vremea noroasă. Întreruperi temporare ale înnorării vor avea loc mai ales în orele dinaintea prânzului. În cursul nopții și după-amiezii, vor fi precipitații în multe locuri, intense cu caracter torențial în..
Parchetul European a confirmat pentru BNR că procuroarea europeană bulgară Teodora Gheorghieva a fost suspendată temporar din funcție. Miercuri, EPPO a informat Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană că lansează o anchetă administrativă..
Copreședintele Continuăm Schimbarea Kiril Petkov este acuzat de amenințări la adresa fostului ministru al e-guvernării Alexander Iolovski, în legătură cu procedurile de achiziții publice. Acestuia i-a fost impusă o cauțiune de 5.000 de euro, dar va..