Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată nu va participa la moțiunea de cenzură de astăzi, spune Kiril Petkov

Foto: BGNES

”Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (PP/DB) nu va lua parte la votul de neîncredere de astăzi în guvernul lui Rosen Jeliazkov”, a declarat copreședintele PP Kiril Petkov. „Moțiunea de cenzură pe care o vom depune după stabilirea datei de aderare la zona euro va viza toate problemele pe care guvernul nu le-a rezolvat”, a adăugat el.

Au existat unele mișcări pe tema anticorupției în ceea ce privește legislația anticorupție legată de normele Comisiei Anticorupție, a declarat Kiril Petkov. În cuvintele sale, după un an și jumătate, GERB și DPS-Un Nou Început și-au amintit de aceste legi, iar acest lucru înseamnă că trebuie exercitată o presiune puternică asupra majorității guvernamentale dacă vrem ca aceasta să acționeze în direcția corectă.

Vineri, Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată va invita asociația civică Boeț (Luptător), astfel încât să ia cunoștință de datele privind mușamalizarea contrabandei de către angajații Ministerului de Interne, a declarat Kiril Petkov. De asemenea, acesta a comentat războiul comercial pe care SUA îl poartă Europei: „În același timp, știm că există un adevărat război în Est, ceea ce arată că trebuie să fim în centrul Europei, nu doar din punct de vedere economic, ci și din punctul de vedere al securității naționale.”




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bojidar Bojanov

Deputatul Bojidar Bojanov din partidul Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată este deja acuzat de procuratură

Procuratura i-a comunicat un act de acuzare lui Bojidar Bojanov, deputat din partea partidului Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată. Acesta este acuzat de o infracțiune în calitatea sa de ministru al guvernanței electronice, legată de o achiziție..

publicat în 27.03.2025 la 17:00

Fostul ministru de finanțe Simeon Dyankov conduce consiliul fiscal

Cu 118 voturi „pentru”, Adunarea Națională Bulgară l-a ales pe candidatul GERB-SDS, Simeon Dyankov, în funcția de președinte al Consiliului Fiscal. Au fost aleși următorii membri ai consiliului: Desislava Kalceva - GERB-SDS, Atanas Atanasov - Există un..

publicat în 27.03.2025 la 16:15

Președintele Radev: Guvernul ar trebui să adopte o poziție clară cu privire la moartea cetățeanului bulgar Marin Marinov în Gaza

Președintele bulgar Rumen Radev a cerut guvernului bulgar să adopte o poziție clară și proactivă în cazul angajatului bulgar al ONU Marin Marinov, care a murit în Fâșia Gaza. ”Societatea noastră se așteaptă ca acesta să arate că este preocupat de..

publicat în 27.03.2025 la 15:30