Menajerele (76%), bucătarii (68%), recepționerii (57%), chelnerii (50%), barmanii (26%) și personalul tehnic (23%) sunt cei mai căutați pentru sezonul turistic 2025 pe litoralul bulgăresc al Mării Negre.Doar 10% dintre hoteluri caută personal la nivel managerial, indică datele unui sondaj realizat de Asociația Bulgară a Directorilor de Hotel.
Lucrătorii din țări terțe vor suplini deficitul de personal în sezonul estival
Peste 7.000 de persoane din țări terțe își caută de lucru în Bulgaria
Peste 108 000 de lucrători din 64 de țări din afara UE au venit în Bulgaria în 6 ani
Toți operatorii hotelieri de pe litoralul Bulgariei întâmpină un anumit grad de dificultate în găsirea de personal pentru sezon. Mai mult de 90% dintre aceștia afirmă că, în 2025, această problemă nu va face decât să se adâncească. Personalul bulgar predomină în mai puțin de jumătate dintre hoteluri, în mai puțin de o treime există un număr egal de bulgari și străini. Există cazuri, deși rare, de hoteluri al căror personal este predominant străin. Doar 17% dintre respondenți spun că soluția la criza de personal este importul de personal din străinătate. Faptul că munca este sezonieră este indicat ca fiind principalul motiv al lipsei de personal (80%), urmat îndeaproape de lipsa motivației de a lucra în industrie (75%).
Comisia de Reglementare pentru Energie și Apă a aprobat prețul gazelor naturale pentru luna aprilie la 38,39 euro/MWh, fără prețurile de acces, transport, accize și TVA. La acest preț, Bulgargaz va vinde gaze naturale furnizorilor finali și persoanelor..
Ca și în 2024, posturile vacante din acest sezon în industria turismului vor fi ocupate de lucrători din țări terțe. Potrivit angajatorilor din nordul litoralului negru, echipe întregi de turci sunt angajate în bucătăriile stațiunii Albena. De..
O abordare complet nouă este necesară în ceea ce privește remunerarea în sectorul bugetar, consideră președintele Sindicatului „Podkrepa” Dimitar Manolov. Manolov a declarat pentru BTA că modelul actual de remunerare este extrem de greșit. În..
Cu autoritățile bulgare au intrat în contact reprezentanți ai primelor trei fonduri globale, care sunt extrem de interesați să creeze centre de date..
Jumătate dintre companiile din cadrul Asociației capitalului industrial din Bulgaria consideră că taxele vamale anunțate de președintele american Donald..
Comisia Europeană a stabilit data publicării raportului extraordinar de convergență privind gradul de pregătire al Bulgariei pentru adoptarea monedei euro..