Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Ultimii membri ai expediției bulgare din Antarctica se întorc în țară

Foto: @BulgarianAntarcticInstitute

Ultimul grup din cadrul celei de-a 33-a expediții naționale bulgare în Antarctica se întoarce astăzi la Sofia, au anunțat reprezentanții Institutului Bulgar de Cercetări Antarctice. Printre participanți se numără adjunctul directorului Centrului Național pentru Studii Polare din cadrul Universității „Sf. Kliment Ohridski”, Dragomir Mateev, precum și comandantul bazei polare bulgare, Kamen Nedkov.

În timpul misiunii, a fost finalizată și inaugurată oficial clădirea noului laborator științific. De asemenea, au fost realizate cercetări în cadrul mai multor proiecte științifice, unele dintre ele desfășurate în colaborare cu oameni de știință din România, Muntenegru, Emiratele Arabe Unite, Grecia, Columbia și Portugalia.

„Aceasta este una dintre cele mai reușite expediții de până acum. Am inaugurat un laborator modern, care va deservi comunitatea științifică pentru multe decenii de acum înainte”, a declarat prof. Hristo Pimpirev, președintele Institutului Bulgar de Cercetări Antarctice. El a subliniat importanța proiectului privind activitatea solară, dar și a celui artistic, coordonat de redactorul muzical al Radioului Național Bulgar, Marina Velikova, axat pe sunetele din Antarctica.

Expediția se va încheia oficial odată cu întoarcerea navei de cercetare „Sf. Sf. Chiril și Metodiu”, care se află în apropierea strâmtorii Gibraltar și este așteptată să acosteze în portul Varna pe 11 aprilie.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Temperaturi scăzute și ploi așteptate vineri în Bulgaria

Vineri, va ploua din nou în multe locuri. Cerul noros se va dezvolta după-amiază, iar precipitațiile vor fi însoțite de furtuni. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ în regiunile centrale și nordice. Vântul va sufla moderat, iar în Câmpia Dunării..

publicat în 27.03.2025 la 19:15

Angajații de la „Terem-Khan Krum” din Târgoviște ies la protest

Angajații uzinei militare „Terem-Khan Krum” din Târgoviște au protestat din nou, cerând să-și primească salariile pentru lunile ianuarie și februarie. De asemenea, aceștia doresc să afle care este strategia de dezvoltare a uzinei, deoarece nu există..

publicat în 27.03.2025 la 17:45

Fata rănită în incendiul de la Koceani a fost externată din spitalul Pirogov

O pacientă care a fost internată la spitalul Pirogov din Bulgaria pentru tratament după incendiul din orașul Koceani, Macedonia de Nord, a fost externată din spital. Fata de 15 ani a fost internată cu arsuri grave la antebraț, a informat directorul..

publicat în 27.03.2025 la 13:15