Bulgaria salută acordul privind încetarea focului în Ucraina încheiat între delegațiile Kievului și Washingtonului, care s-au întâlnit marți la Jeddah, în Arabia Saudită. Acest lucru reiese dintr-o postare a prim-ministrului Rosen Jeliazkov pe rețeaua de socializare X.
Acordul este un pas important spre realizarea unei păci cuprinzătoare, juste și durabile pentru Ucraina, a mai spus premierul bulgar.
”Facem apel la toate părțile pentru voință politică în numele păcii. Bulgaria este pregătită să participe la procesul de pace împreună cu SUA și UE”, se mai arată în postarea prim-ministrului.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, în contextul unui posibil acord de pace pentru Ucraina, că Moscova va evita să accepte orice compromis care ar pune în pericol viața oamenilor, relatează Reuters, citat de BTA.
Comisia Electorală Centrală amână, cu 18 ore, înmânarea rezultatelor recalculate de la alegerile parlamentare Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis să predea foile de totalizare, pe suport de hârtie, de la alegeri, puse la dispoziție de Curtea..
Partidul Renaștere a trimis o cerere oficială președintelui Rumen Radev pentru a convoca un referendum privind păstrarea levului bulgar, scrie pe Facebook liderul formațiunii, Kostadin Kostadinov, și adaugă că referendumul poate fi programat dacă au fost..
Comisia Electorală Centrală trebuie să efectueze recalcularea rezultatelor alegerilor dispusă de Curtea Constituțională, ceea ce va clarifica dacă se schimbă distribuția mandatelor în cea de-a 51-a Adunare Națională. Termenul pentru aceasta a expirat..
Comisia Electorală Centrală amână, cu 18 ore, înmânarea rezultatelor recalculate de la alegerile parlamentare Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis..
Comisia Electorală Centrală trebuie să efectueze recalcularea rezultatelor alegerilor dispusă de Curtea Constituțională, ceea ce va clarifica dacă se..
Partidul Renaștere a trimis o cerere oficială președintelui Rumen Radev pentru a convoca un referendum privind păstrarea levului bulgar, scrie pe Facebook..