Pe 2 martie, în Sala Bulgaria din Sofia, Orchestra Filarmonicii Naționale bulgare și maestrul Naiden Todorov vor prezenta Dansul Nestinarsky de Marin Goleminov, Concertul pentru pian nr. 3, op. 31 în si bemol minor de Pancho Vladigerov cu strălucitul solist Georgi Cherkin și Simfonia nr. 1 de Veselin Stoyanov.
Concertul este prilejuit de Ziuna națională a Bulgariei - 3 martie. Același program va fi interpretat chair de Ziua națională, în legendara sală de concerte a Ateneului din București.
Concertul din România are loc la invitația ambasadorului Bulgariei în România, E.S. Radko Vlajkov.
Invitația vine după performanța remarcabilă a Filarmonicii în aceeași sală în martie 2024. Combinând lucrări de trei dintre cei mai remarcabili și importanți compozitori ai culturii muzicale bulgare, programul prezintă specificul bulgar, legăturile istorice și apartenența Bulgariei la Europa.
Aderarea deplină a Bulgariei și României la Schengen este unul dintre cele mai importante evenimente pentru regiune, a declarat viceprim-ministrul și ministrul Transporturilor și Comunicațiilor, Grozdan Karagiov, în cadrul celei de-a cincea ediții a..
Este necesară o autoritate unică pentru gestionarea apei pentru a rezolva problemele legate de lipsa acesteia, a declarat ministrul interimar al Mediului și Apelor, Petar Dimitrov, pentru bTV. Este necesar ca societățile de furnizare a apei să aibă..
Traficul la punctele de trecere a frontierei în Bulgaria este normal, a declarat Poliția de Frontieră. Însă aproximativ 200 de camioane așteaptă să treacă podul peste Dunăre și sunt parcate pe bulevardele din Ruse . Timpul lung de așteptare se..