Exact la o lună după ce Radioul Național Bulgar (BNR) și-a sărbătorit festiv cea de-a 90-a aniversare, istoria își continuă dialogul cu noi, cei care o scriem zi de zi.
Printr-un eveniment special organizat pe 25 februarie în foaierul de marmură al Radioului public, a fost inaugurată expoziția „90 de ani BNR – Radioul generațiilor de bulgari”, Cu această ocazie, fiind prezentat și numărul din februarie al revistei „LIK”, dedicat aniversării.
Expoziția redă viața și evoluția radioului public printr-o colecție de fotografii și documente de arhivă, selectate din fondurile Agenției Naționale de Arhive, BNR și Agenției Telegrafice Bulgare (BTA). Conceptul vizual al expoziției a fost realizat de curatorii Andrei Zaharie și Kiril Kirilov, iar grafica a fost semnată de artista Ivelina Velinova.
„Prin aceste două evenimente, ne întoarcem privirea către istorie – un gest necesar la o aniversare atât de importantă”, a declarat Milen Mitev, directorul general al BNR, în discursul său adresat participanților.
În cadrul evenimentului, directorul general al BNR, Milen Mitev, a mai subliniat că Radioul public a rămas fidel misiunii sale de a informa și educa publicul, în ciuda provocărilor cu care se confruntă mass-media în prezent, inclusiv constrângerile bugetare și lupta împotriva dezinformării.
Președintele Agenției Naționale de Arhive, Mihail Gruev, a evidențiat că activitatea BNR reflectă întreaga istorie a Bulgariei din ultimele nouă decenii, trecând prin trei epoci distincte.
La rândul său, directorul general al Agenției Telegrafice Bulgare (BTA), Kiril Vălcev, a subliniat importanța colaborării dintre BNR și BTA, declarând că interesul public trebuie să primeze în fața competiției dintre mass-media.
Revista „LIK” – un omagiu adus Radioului Național
Ediția lunii februarie a revistei „LIK”, intitulată „BNR – 90 de ani mai târziu”, explorează povestea radioului de la începuturi până în prezent, incluzând analize istorice, materiale de arhivă și reflecții contemporane despre rolul mass-mediei tradiționale într-o eră digitalizată.
Expertul media Georgi Lozanov a subliniat că, într-o lume obsedată de noutate (fenomenul „neofiliei”), memoria colectivă devine tot mai importantă. El a prezis că generațiile viitoare vor simți nevoia de a se reconecta cu trecutul, iar radioul public va continua să fie un pilon al culturii și identității naționale.
Expoziția aniversară va fi prezentată și la Arhivele Naționale din Sofia, urmând să se deplaseze în toate orașele din Bulgaria unde există stații regionale ale BNR, precum și în centrele culturale bulgare din străinătate**.
Revista „LIK” este disponibilă gratuit online pe site-ul agenției BTALinia de feribot Ruse-Giurgiu și viitorul al treilea pod peste Dunăre, vor face parte din infrastructura militară a coridorului militar nord-sud, a declarat ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, ca răspuns la o întrebare a deputatului Martin..
Ministrul de Interne Atanas Ilkov va participa astăzi la reuniunea ordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne de la Bruxelles. Primul punct de pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor de interne din UE este admiterea Bulgariei și a României în..
După întâlnirea cu omologul său vietnamez Luong Khong la Hanoi, președintele Rumen Radev a subliniat că Bulgaria va continua să sprijine eforturile de aprofundare a cooperării dintre Uniunea Europeană și Vietnam, a declarat trimisul special al BNR în..