Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Carmina Burana reunește la Sofia orchestre din Bulgaria, Grecia și Macedonia de Nord

Dirijorul Naiden Todorov: Nu trebuie să rupem legăturile între noi, pentru că roata continuă să se învârtă

O reprezentație concertantă a cantatei scenice Carmina Burana de Carl Orff la Sofia s-a transformat într-o sărbătoare pentru iubitorii de muzică și într-o mărturie a puterii muzicii de a topi gheața în diplomație.

Foto: BTA

Pentru prima dată, trei orchestre din trei țări balcanice învecinate au urcat pe aceeași scenă. Filarmonicii din Sofia, Filarmonicii Macedoniei de Nord și Orchestrei Simfonice de Stat din Salonic li s-au alăturat Corul Filarmonicii Naționale Bulgare ”Svetoslav Obretenov” și trei soliști - unul din fiecare dintre cele trei țări, sub bagheta dirijorului Filarmonicii din Sofia, Naiden Todorov.

Naiden Todorov

”Pentru că Bulgaria și Macedonia de Nord, Macedonia de Nord și Grecia, Bulgaria și Grecia au avut întotdeauna relații speciale, noi, conducătorii celor trei orchestre, am decis să arătăm că, de fapt, putem lucra foarte bine împreună. Trebuie să arătăm că din Balcani vine ceva care poate fi un exemplu pentru întreaga Europă, că putem lucra împreună, că putem reconstrui podurile care par să fi dispărut și că putem inversa un proces care este foarte înfricoșător - procesul de divizare”, a declarat dirijorul Naiden Todorov într-un interviu acordat BNT.

Sunetul magnetic creat de cei 240 de muzicieni de pe scenă nu a lăsat indiferent niciun spectator din sală, pe 17 februarie, în Sala 1 a Palatului Național al Culturii din Sofia. Fiecare dintre interpretările sopranei Ana Durlovski (Republica Macedonia), tenorului Nikolas Spanos (Grecia) și baritonului Ivo Iordanov (Bulgaria) a fost aplaudată furtunos de public, relatează BTA.


Iar dirijorul Naiden Todorov a promis: „Cu colegii noștri din Grecia și Macedonia de Nord, ne îmbarcăm în ceva nou”.

Alegerea unei compoziții muzicale pentru acest prim spectacol comun nu este deloc întâmplătoare:

””Carmina Burana” poartă o idee care este foarte importantă pentru noi, și anume roata destinului. Ceea ce coboară astăzi va urca mâine, ceea ce este sus astăzi poate fi jos mâine. Și acesta este mesajul nostru. Nu trebuie să rupem legăturile unii cu alții, pentru că roata continuă să se învârtă”, adaugă Nayden Todorov în interviul său televizat.


Fotografii: BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ritmul Balcanilor - un proiect al Orchestrei de Muzică Populară a BNR care oferă un amestec unic de tradiții

Tamburița din Serbia, țimbale din România, lyra din Creta și cimpoiul din Bulgaria - acestea sunt instrumentele pe care publicul le va putea auzi în cadrul celei de-a 10-a ediții a ceea ce s-a dovedit a fi cel mai de succes proiect al Orchestrei de..

publicat în 06.04.2025 la 08:30

Tânărul dirijor european Boian Videnoff consideră Opera din Sofia familia sa

Cu o zi înainte de prima reprezentație am stat de vorbă cu Boian Videnoff, care este fiul a doi muzicieni bulgari de excepție. Mama sa este celebra violonistă Dora Bratchkova, iar tatăl său - magnificul bariton Lyubomir Videnov, care este amintit cu mare..

publicat în 04.04.2025 la 14:45

Amintind Stefka Sabotinova la 95 de ani de la nașterea sa

Acum 95 de ani, pe 2 aprilie 1930, cântăreața bulgară de muzică populară Stefka Sabotinova se năștea în satul Rozov Kladeneț din regiunea Stara Zagora, în casa unor coloniști din Tracia Egee. De la bunica sa, Dobra, ea însăși o cântăreață..

publicat în 03.04.2025 la 17:45