Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Comisia Europeană a închis procedura împotriva Bulgariei privind gestionarea riscurilor de inundații

Foto: BTA- arhivă

Comisia Europeană a decis să închidă procedura declanșată împotriva Bulgariei pentru nerespectarea termenelor de revizuire și actualizare a planurilor de gestionare a riscurilor de inundații (FRMP) și a celor privind administrarea bazinelor hidrografice (RBMP).

Potrivit Ministerului Mediului și Apelor, la sfârșitul anului trecut, Bulgaria a adoptat planurile pentru perioada 2022-2027, prin decizii ale Consiliului de Miniștri, și a informat imediat Comisia Europeană despre îndeplinirea obligațiilor sale. Ca urmare, la 12 februarie 2024, CE a decis să închidă procedura privind încălcarea normelor comunitare.

Procedura împotriva Bulgariei a fost inițiată din cauza întârzierii în implementarea acestor planuri și, în septembrie, ajunsese la ultima etapă preliminară, cu riscul ca țara să fie trimisă în fața Curții de Justiție a UE. Pe 7 februarie, CE luase deja această decizie, însă, în cadrul procesului, Bulgaria a transmis la timp informațiile necesare, ceea ce a permis închiderea oficială a procedurii.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

La 40 de ani de la începutul așa-numitului Proces de renaștere, niciun condamnat

40 de ani se împlinesc de la primul miting de protest împotriva schimbării forțate a numelor turcilor bulgari de către regimul comunist. În această zi din 1984, peste 3 mii de persoane din satele învecinate Gorno și Dolno Prahovo, Bashevo, Tarna și..

publicat în 24.12.2024 la 09:30
Ministerul Apărării

Noul pod peste Dunăre de la Ruse-Giurgiu va face parte din coridorul militar Sud-Nord

Linia de feribot Ruse-Giurgiu și viitorul al treilea pod peste Dunăre, vor face parte din infrastructura militară a coridorului militar nord-sud, a declarat ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, ca răspuns la o întrebare a deputatului Martin..

publicat în 17.12.2024 la 08:45
Аtanas Ilkov

Bulgaria așteaptă o decizie pozitivă privind aderarea sa la Schengen pe cale terestră

Ministrul de Interne Atanas Ilkov va participa astăzi la reuniunea ordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne de la Bruxelles. Primul punct de pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor de interne din UE este admiterea Bulgariei și a României în..

publicat în 12.12.2024 la 09:30