Ministrul bulgar de Finanțe, Temenuzhka Petkova, va prezenta la Bruxelles stadiul pregătirii țării pentru adoptarea monedei euro. Ministerul de Finanțe a confirmat oficial participarea sa la reuniunea Eurogrupului din 17 februarie, respingând speculațiile privind o posibilă absență.
Conform agendei provizorii publicate de Consiliul UE, Bulgaria va fi primul subiect de discuție. Pe lângă această întâlnire crucială, Petkova va lua parte și la reuniunea ECOFIN din 18 februarie, unde miniștrii de finanțe ai UE vor dezbate teme economice de actualitate.
În contextul unor speculații privind depunerea unei cereri pentru un raport extraordinar de convergență, Petkova a dat asigurări în fața opoziției parlamentare că va informa partenerii europeni despre progresele Bulgariei în îndeplinirea criteriilor necesare pentru aderarea la zona euro.
Germania rămâne cel mai puternic partener economic al Bulgariei. Schimburile dintre cele două țări pentru 2024 se ridică la 12 miliarde de euro, a declarat Tim Kurth, președintele Camerei de Comerț și Industrie germano-bulgare. La recepția de Anul Nou a..
Bulgaria face progrese în îndeplinirea criteriilor de convergență pentru zona euro, reiese din declarațiile guvernatorului Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, în cadrul conferinței sale obișnuite, de presă. Lagarde a fost rugată să comenteze..
Aderarea Bulgariei la spațiul Schengen este o oportunitate uriașă, dar și o provocare. Pentru a profita la maximum de această oportunitate, barierele administrative care împiedică sectorul turismului trebuie să fie eliminate. Acesta este punctul asupra..
Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, (BNB), Dimitar Radev, va semna cererea pentru un raport extraordinar de convergență privind îndeplinirea..
O a doua zi de boicot al lanțurilor de magazine alimentare, a fost anunțată de către organizații publice pentru 20 februarie, după succesul primei astfel..
O listă cu mai mult de 10 practici comerciale neloiale care trebuie oprite va fi prezentată reprezentanților tuturor grupurilor parlamentare. Printre..