Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Universitatea Tehnică din Sofia oferă programe de studiu în patru limbi

Universitatea Technică din Sofia
Foto: Ani Petrova

Universitatea Tehnică din Sofia se distinge în peisajul educațional bulgar prin oferirea de programe de licență și masterat nu doar în bulgară, ci și în alte trei limbi – engleză, germană și franceză, potrivit publicației „24 de ore”.

Instituția colaborează cu giganți internaționali precum IBM, NIDEC și Schwarz, care au înființat laboratoare moderne în cadrul universității. Aceste parteneriate contribuie la alinierea pregătirii studenților la standardele globale și facilitează recrutarea celor mai talentați dintre ei în echipele acestor companii. De asemenea, Universitatea beneficiază de sprijinul altor lideri din industrie, cum ar fi BOSCH, ale cărui cadre de specialitate sunt implicate direct în formarea studenților de la Facultatea de Tehnologie Industrială.

Oferta educațională este diversificată și atractivă pentru viitorii studenți, incluzând programe precum Inginerie Informatică și Software, Securitate Cibernetică, Știința Calculatoarelor și Inginerie Software, Sisteme Inteligente și Inteligență Artificială, Inginerie și Tehnologie Aerospațială, Telecomunicații, Electronică Auto și multe altele. Aceste specializări se bucură de un interes crescut, reflectând nevoile actuale ale pieței muncii și tendințele din domeniul tehnologic.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ministerul Turismului din Bulgaria va crea o hartă pentru locurile turistice greu accesibile

Ministerul Turismului din Bulgaria va crea o hartă pentru locurile turistice greu accesibile Ministerul bulgar al Turismului va depune eforturi pentru a crea o hartă a siturilor turistice și cultural-istorice importante, dar greu accesibile. Scopul..

publicat în 17.02.2025 la 15:00

BTA a sărbătorit 127 de ani de la primul său buletin informativ

Agenția bulgară de presă BTA a sărbătorit 127 de ani de la primul său buletin de știri. Au fost prezentate un nou centru de știri, o sală de lectură și un nou font LIK, creat special pentru agenție, de către Academia Națională de Arte. Directorul..

publicat în 17.02.2025 la 11:00
Raheem Rashaida a adus Bulgariei o medalie de aur mondială la scrimă.

Rahim Rashaida a câștigat aurul mondial pentru Bulgaria la scrimă

Concurând împotriva a 180 de sportivi din 36 de țări, Rahim Rashaida a obținut o victorie istorică pentru scrima bulgară. Rashaida, care se antrenează la Clubul de scrimă al Academiei Naționale de Sport sub îndrumarea antrenorului Dimitar Nikolov, și-a..

publicat în 16.02.2025 la 16:00