Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria are potențialul de a fi printre liderii Europei în domeniul IA

Foto: Consiliul Ministeral din Bulgaria

200 de miliarde de euro vor fi disponibile pentru dezvoltarea inteligenței artificiale în Europa, iar Bulgaria ar trebui să profite la maximum de această oportunitate, a declarat premierul Rosen Jeliazkov la Paris, unde a participat la Summitul inteligenței artificiale. Rosen Jeliazkov a subliniat realizările Institutului bulgar de informatică, inteligență artificială și tehnologie (INSAIT), care este primul de acest tip din Europa de Est. Pentru a prezenta institutul unui cerc mai larg de potențiali parteneri, Jeliazkov a fost însoțit de directorul științific al INSAIT, profesorul Martin Vecev.

”Bulgaria poate deveni unul dintre liderii Europei în domeniul inteligenței artificiale”, a declarat Martin Vecev. El a menționat că INSAIT și alte organizații bulgare au depus un proiect în cadrul inițiativei Comisiei Europene pentru fabrici de IA. Fabricile AI vor crește substanțial puterea de calcul disponibilă pentru dezvoltarea AI în Europa. Acestea vor fi interconectate și accesibile startup-urilor, industriilor și cercetătorilor europeni din domeniu. Profesorul Vecev a explicat că, datorită INSAIT, Bulgaria are un avantaj imens față de multe alte țări, deoarece institutul și cercetarea sa sunt la nivel global.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Doi vulturi egipteni, găsiți otrăviți în Rodopii Orientali

Doi vulturi egipteni, găsiți otrăviți în Rodopii Orientali Societatea Bulgară pentru Protecția Păsărilor a publicat pe pagina sa de Facebook informații despre doi vulturi egipteni otrăviți în Rodopii Orientali. O pasăre femelă, cu un transmițător..

publicat în 09.04.2025 la 14:00

Grozdan Karadzhov: Obiectivul nostru este să reducem numărul deceselor rutiere cu 20%

Reducerea cu 20% a numărului de morți pe șosele și reducerea cu 20% a numărului de traumatisme rutiere, este obiectivul aanunțat de Grozdan Karadzhov după încheierea reuniunii privind siguranța rutieră și lupta împotriva războiului pe drumuri, convocată..

publicat în 09.04.2025 la 08:45

Presa din România: Donald Trump Jr. va vizita Sofia

Presa din România: Donald Trump Jr. va vizita Sofia Donald Trump Jr, fiul cel mare al președintelui american, pornește într-un turneu în Europa de Est care va include Praga, Bratislava, Budapesta, Belgrad, Sofia și București, relatează media române..

publicat în 08.04.2025 la 17:00