Directorul Agenției pentru Bulgarii de Pretutindeni, Raina Mangiucova, a donat gratuit cărți pentru fondul Departamentului bulgar din Biblioteca Congresului din SUA, a anunțat agenția. Donația include literatură de specialitate pentru comunitățile bulgare din întreaga lume, publicații ale Agenției.
Aceasta este realizată cu ajutorul lui Boiko Antonov - președintele organizației „Bulgarian Cultural Events” cu sediul la Washington, sponsor și organizator al inițiativelor culturale ale comunității bulgare din SUA.
„Îi mulțumim Rainei Mangiucova și lui Boiko Antonov, membru al Ligii Scriitorilor Bulgari din SUA și din întreaga lume”, a scris pe Facebook poeta, scriitoarea, traducătoarea și vicepreședinta uniunii Liudmila Kaloianova.
Liga Scriitorilor Bulgari din SUA și din Întreaga Lume, cu sediul în Chicago, este succesoarea Uniunii Scriitorilor Bulgari din SUA și din Întreaga Lume, prima asociație înregistrată oficial a scriitorilor bulgari din străinătate.Bulgaria a cerut să-și retragă cererea adresată Comisiei Europene pentru a doua plată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, a confirmat CE pentru BNR. Cererea de retragere a fost depusă ieri, în urma coordonării cu Comisia Europeană, a..
Orașul Târgoviște (nord-estul Bulgariei) găzduiește competiția de orientare 2025 Velikden Cup (Cupă de Paște).Evenimentul are loc între 18 și 21 aprilie 2025. Aproximativ 500 de concurenți din Bulgaria, Elveția, România, Moldova și Ucraina au sosit în..
Poliția de Frontieră: Traficul pe Podul Prieteniei din Ruse este restricționat pe o singură bandă Poliția de Frontieră reamintește că pe tronsonul bulgăresc al Podului peste Dunăre de la Ruse sunt în curs reparații majore, iar din această cauză a fost..
Cetățenii își vor arăta în această seară solidaritatea cu familiile de romi din cartierul Zaharna Fabrika (Fabrica de Zahăr) din Sofia, care au rămas fără..
În timpul nopții, acoperirea noroasă se va sparge și va scădea. Vor mai fi ploi slabe în unele locuri din regiunile sudice ale Bulgariei până la miezul..
Inițiativa caritabilă Susține un Vis a președintelui Rumen Radev a atras sprijinul unor muzicieni, stiliști, designeri și donatori, a anunțat..