Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele Radev s-a întâlnit cu ambasadorul Statului Palestina în Bulgaria

Foto: president.bg

Președintele Rumen Radev s-a întâlnit cu ambasadorul Statului Palestina în Bulgaria, Nasri Khalil Salim Abu Jaysh. 

Radev a salutat acordul la care s-a ajuns privind încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor, exprimându-și speranța că acesta va duce la crearea condițiilor necesare pentru furnizarea urgentă a ajutorului umanitar necesar populației civile din Gaza, garantând în același timp eliberarea necondiționată a tuturor ostaticilor.

„În lumina etapelor prevăzute în acordul pentru eliberarea ostaticilor israelieni, au fost discutate, de asemenea, unele aspecte specifice privind procesul de eliberare a celor doi cetățeni bulgari și a echipajului navei Galaxy Leader, care sunt reținuți de peste un an de mișcarea Ansar Allah din Yemen”, a precizat președinția.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei vizitează Sofia pentru a co-prezida o reuniune la nivel înalt

În cadrul inițiativei Procesul de la Aqaba Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei vizitează Sofia pentru a co-prezida o reuniune la nivel înalt Bulgaria și Iordania vor co-prezida o reuniune la nivel înalt la Sofia, ca parte a Inițiativei Procesului..

publicat în 31.03.2025 la 15:30
Teodora Gheorghieva

Guvernul bulgar nu poate comenta cazul procurorului european Teodora Gheorghieva

Guvernul bulgar nu va interveni în scandalul cu procurorul european bulgar Teodora Gheorghieva. Vorbind la Radioul Național Bulgar din Gorna Oreahovița, viceprim-ministrul Atanas Zafirov și-a exprimat speranța că orice decizie va lua Parchetul..

publicat în 29.03.2025 la 13:45

Ministrul bulgar de externe felicită ambasadorii arabi cu ocazia Ramadanului

La începutul dineului solemn Iftar, organizat în onoarea ambasadorilor țărilor arabe acreditați la Sofia, ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev a subliniat importanța dialogului, cooperării și responsabilității comune pentru construirea unei..

publicat în 29.03.2025 la 11:30