Exact la miezul nopții de 1 ianuarie 2025, printr-o ridicare simbolică a barierei de la frontieră, ministrul de interne al Bulgariei, Atanas Ilkov, și omologul său român, Cătălin Predoiu, au marcat începutul aderării depline a celor două țări la Schengen. O fanfară a forțelor navale a interpretat imnurile naționale ale celor două țări, după care Ilkov și Predoiu au mulțumit partenerilor lor europeni și au felicitat cetățenii celor două țări, transmite corespondentul BNR Asia Penceva.
Până acum, toți cei care treceau prin punctul de frontieră "Podul Prieteniei" erau supuși unui control procentual. De la 1 ianuarie 2025, autoturismele care circulă spre România vor plăti o taxă de pod pe partea bulgară, apoi vor traversa podul, iar pe partea română doar o mică parte dintre acestea vor fi supuse controlului de frontieră prin metoda "analizei de risc". Același lucru va fi valabil și pentru traficul în direcția opusă, a declarat comisarul Dimitar Ciorbagiev, citat de BTA. Același lucru este valabil și pentru vehiculele grele.
Consiliul Uniunii Europene a decis ca controalele la frontierele terestre Schengen ale Bulgariei și României să fie eliminate de la 1 ianuarie, a anunțat președinția ungară a Consiliului UE. În 2024, au fost eliminate și controalele la frontierele..
Reprezentanți ai Parlamentului European și ai Comisiei Europene vor vizita Podul 2 peste Dunăre de la Vidin (la granița cu România) pe 6 decembrie (vineri). Inițiativa vizitei aparține eurodeputaților bulgari din GERB/EPP Emil Radev și Andrey Novakov...
Gheorghi Nakov, deputat al minorității bulgare în actualul Parlament al României, a obținut un nou mandat în alegerile de duminică. „Este un rezultat de care comunitatea noastră are mare nevoie, pentru că în acest fel vom primi și ajutor din partea..
Traficul la punctele de trecere a frontierei în Bulgaria este normal, a declarat Poliția de Frontieră. Însă aproximativ 200 de camioane așteaptă să..