În afara rețelei
A treia zi de pene de curent din cauza ninsorilor abundente
Peste 90 de localități rămân fără curent electric
Comunele Troian, Teteven, Loveci, Aprilți și Samokov se confruntă pentru a treia zi cu probleme în alimentarea cu energie electrică. Cea mai frecventă cauză a întreruperilor sunt copacii care au căzut pe liniile electrice din cauza ninsorii abundente.
Aproape 90 de localități din vestul Bulgariei sunt fără curent electric. ”Echipele lucrează în condiții de iarnă foarte aspre, pe teren accidentat și la temperaturi scăzute. Sunt copaci căzuți, vânt puternic, drumuri impracticabile în zonele montane și în așezările mici”, a declarat Ralița Nikolova de la compania «Electrohold».
Potrivit acesteia, situația este dinamică, numărul așezărilor fără electricitate se schimbă, iar lucrările vor continua până la restabilirea completă a alimentării cu energie electrică.
8 aprilie este ziua în care romii din întreaga lume își sărbătoresc identitatea. ”Ziua internațională a romilor este un moment pentru a arăta că facem parte din națiunea bulgară, din comunitatea europeană și contribuim la dezvoltarea culturii locale, dar..
Două victorii și trei înfrângeri pentru Bulgaria la Campionatul European Individual Feminin de Șah Clasic Viktoria Radeva și Antoaneta Stefanova au obținut victorii în runda a șaptea a Campionatului European Individual Feminin de Șah Clasic, pe insula..
Patru dintre persoanele rănite în incendiul care a izbucnit la un club de noapte din orașul macedonean Koceani vor fi externate astăzi de la Spitalul de Urgență Pirogov, a anunțat profesorul Maia Argirova, șeful Departamentului de Arsuri și Chirurgie..
Drumul către prosperitatea economică a romilor trece prin legitimare culturală, afirmă Ognyan Isaev, directorul programului Oportunități și realizări..
Președintele Rumen Radev va participa astăzi la ceremonia de deschidere a Săptămânii Pădurii, care va avea loc în fața Catedralei Sf. Aleksandar Nevski a..
Asociația civică „Îngeri pe drum" a organizat un protest în fața Tribunalului din Sofia împotriva accidentelor rutiere care au curmat sute de vieți...