Sprijinul pentru zona euro în Bulgaria a crescut cu 9 puncte, ajungând la 46%, potrivit datelor din ediția de toamnă a sondajului Eurobarometru Standard.Sondajul a fost realizat între 11 octombrie și 1 noiembrie 2024. Cu toate acestea, țara rămâne divizată pe această temă, 46% dintre respondenți opunându-se în continuare adoptării monedei unice. Prin comparație, sprijinul pentru euro în UE se ridică la 74%.
Procentul bulgarilor care au o părere pozitivă despre UE este semnificativ mai mare decât media UE (52% în Bulgaria și 44% în UE). Aproximativ jumătate dintre bulgari percep invazia rusă din Ucraina ca o amenințare la adresa țării și a UE. Cu toate acestea, sprijinul pentru finanțarea ajutorului militar pentru Ucraina în Bulgaria este printre cele mai scăzute din UE - 26%. În același timp, 54% dintre bulgari consideră că UE ar trebui să-și consolideze capacitățile de apărare, față de 69% în UE.
Împreună cu premierul Rosen Jeliazkov am discutat despre planul UE pentru o nouă strategie la Marea Neagră, pe care Comisia Europeană o va prezenta în curând, a anunțat comisarul european pentru extindere Marta Kos, care efectuează o vizită oficială la..
Locuitorii și oaspeții Sofiei vor avea ocazia să facă cunoștință cu oamenii de știință bulgari care au lucrat în Antarctica și cu rolul lor semnificativ în explorarea acesteia. Expoziția „Oamenii Antarcticii - Grija pentru Pământ” poate fi văzută pe..
Consiliul de Miniștri a adoptat și a înaintat Parlamentului spre dezbatere, amendamentele la Codul penal care sporesc pedepsele pentru torturarea animalelor și adaugă noi pedepse mai severe atunci când ceea ce s-a făcut a fost filmat în scopul..
Cetățenii își vor arăta în această seară solidaritatea cu familiile de romi din cartierul Zaharna Fabrika (Fabrica de Zahăr) din Sofia, care au rămas fără..
Inițiativa caritabilă Susține un Vis a președintelui Rumen Radev a atras sprijinul unor muzicieni, stiliști, designeri și donatori, a anunțat..
Președintele Adunării Naționale, Natalia Kiselova, va premia astăzi câștigătorii celei de-a 32-a ediții a Festivalului de Paște pentru copii din orașul..