Banca Europeană de Investiții acordă Bulgariei un împrumut de 250 de milioane de euro pentru a sprijini cofinanțarea proiectelor prioritare din cadrul programelor europene în perioada 2021-2027. Banca a declarat că finanțarea va consolida economia, va stimula creșterea și competitivitatea și va îmbunătăți nivelul de trai. Proiectele sunt menite să accelereze dezvoltarea în diverse domenii - de la eficiența energetică și apă, la transport și cercetare.
Fondurile fac parte din primul transfer în cadrul programului de împrumuturi structurale aprobat pentru actuala perioadă de programare în valoare de 1 miliard de euro. Împreună cu proiectele mai mari, această tranșă poate fi utilizată pentru a finanța proiecte mai mici care nu îndeplinesc cerințele pentru finanțarea directă de către bancă.
Președintele Rumen Radev se așteaptă ca decizia Curții Constituționale cu privire la recursul său privind amendamentele la Constituție, să fie mai rapidă. Șeful statului bulgar a făcut această declarație în fața studenților de la Universitatea de..
Un eveniment internațional dedicat politicii europene privind planeta durabilă și schimbărilor climatice, va avea loc astăzi la Universitatea St. Kliment Ohridski din Sofia. Acesta este organizat de Centrul Național de Cercetări Polare și de Institutul..
Academia Bulgară de Științe va avea pentru prima dată o femeie președinte - este vorba de Evelina Slavcheva, membru-corespondent, care a fost aleasă astăzi să conducă instituția veche de 155 de ani. Optzeci și unu de membri ai Adunării Generale și-au..
Pentru a 31-a oară, astăzi la Sofia va avea loc ceremonia " Polițistul anului". Ministrul de interne Atanas Ilkov și conducerea Ministerului de..
Sprijinul pentru zona euro în Bulgaria a crescut cu 9 puncte, ajungând la 46%, potrivit datelor din ediția de toamnă a sondajului Eurobarometru..
Nu există nicio amenințare pentru coasta bulgară a Mării Negre în urma deversării de petrol rusesc în strâmtoarea Kerch, care leagă Marea Neagră de Marea..