Procurorul general interimar Borislav Sarafov efectuează o vizită de lucru în SUA, la invitația Biroului Federal de Investigații (FBI), ca expresie a angajamentului lui Sarafov și a îndelungatei colaborări, încă de pe vremea când era director al Serviciului Național de Investigații, cu serviciile partenere din SUA, a anunțat procuratura.
La Washington DC, Sarafov va avea întâlniri cu reprezentanți ai serviciilor americane de aplicare a legii. El va participa la cea de-a 292-a absolvire a Academiei Naționale la sediul FBI din Quantico, Virginia. Unul dintre absolvenții Academiei FBI din acest an este Gheorghi Trencev, judecător de instrucție la Procuratura orașului Sofia.
Vorbind la Radioul Național Bulgar, ambasadorii Germaniei și Franței în Bulgaria, Irene Plank și Joël Meyer, au comentat situația actuală din Europa și viitoarele negocieri privind Ucraina. ”Aceasta este o reuniune informală. Aceasta nu este o reuniune..
Vicepreședintele Iliana Iotova consideră surprinzătoare reuniunea liderilor europeni privind Ucraina, convocată de președintele francez Emmanuel Macron. Într-o declarație pentru BTA, aceasta a subliniat că astfel de întâlniri ar trebui să includă toți..
Aniversarea unui an de la moartea liderului opoziției ruse Alexei Navalny a fost marcată printr-o slujbă de comemorare în Catedrala Sfânta Nedelea din Sofia. Acesta a fost organizat de mișcarea „Pentru o Rusie liberă” - o asociație a imigranților ruși..
Parlamentul îi va audia astăzi pe ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, și pe ministrul de Externe, Georg Georgiev, cu privire la un "chestionar" pregătit..
„ UE trebuie să rămână unită și previzibilă în sprijinul său total pentru Ucraina ”, a afirmat premierul Rosen Zhelyazkov, în discursul său înainte de..