în 10 noiembrie 1989, acum 35 de ani, cădea regimul autoritar al dictatorului comunist Todor Jivkov. Cu această ocazie, agenția de presă BGNES, după ce a constatat că monumentele trecutului totalitar împodobesc încă spațiile centrale din orașele și satele Bulgariei, a concluzionat că Bulgaria rămâne captivă trecutului său.
„Cele mai multe dintre ele sunt foarte bine întreținute și unele sunt chiar decorate cu coroane și flori. Aparent, bulgarii nu vor să se despartă de trecutul lor la 35 de ani după 10 noiembrie 1989, chiar dacă acesta a adus atâta suferință Bulgariei cu aparatul său represiv”, a declarat agenția.
Publicația amintește că numai așa-numitul Tribunal al Poporului a pronunțat 2 730 de condamnări la moarte și peste 1 300 de condamnări pe viață pentru opozanții regimului, iar acest lucru nu include victimele terorii de după 9 septembrie 1944, care sunt estimate la aproximativ 20 de mii de persoane.
„Și în timp ce monumentele partizanilor sunt în picioare, nu există aproape niciunul pentru cei căzuți după 9 septembrie 1944 sau, dacă există, acestea sunt mult mai modeste și ascunse în locuri îndepărtate”, concluzionează BGNES.
Festivalul de Crăciun de la Sofia se va deschide în această seară în parcul din fața Palatului Național al Culturii din inima Sofiei. Cea de-a treia ediție a festivalului începe la ora 18.30 cu un program bogat și atracții - а roata Ferris, un carusel și..
Traficul de camioane în zona Podului Prieteniei de la granița cu România este îngreunat. Este de așteptat ca această situație să se mențină și în weekend, deoarece camioanele care așteptau de câteva zile la punctul de trecere Kapitan Andreevo de la..
La solicitarea Parchetului European, au fost efectuate percheziții în Sofia, Burgas, Petrici și Rila în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă cu fonduri UE în restaurarea unei biserici. În 2017, a fost organizată o licitație publică pentru..
Activele fondurilor de pensii private au ajuns la 13 miliarde EUR. Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere Financiară (CSF), comparativ cu aceeași..
Festivalul de Crăciun de la Sofia se va deschide în această seară în parcul din fața Palatului Național al Culturii din inima Sofiei. Cea de-a treia..
Traficul de camioane în zona Podului Prieteniei de la granița cu România este îngreunat. Este de așteptat ca această situație să se mențină și în..