La 8 noiembrie 2024, Universitatea de Economie din Sviștov ”Dimităr A. Țenov” a sărbătorit solemn ziua patronului său și cea de-a 88-a aniversare de la deschiderea sa, a raportat BTA. În semn de apreciere, coroane și flori au fost depuse la monumentul donatorului Dimitar Țenov de către Prof. Dr. Marin Marinov, Rectorul Academiei, și Prof. Dr. Alexandru-Lucian Manole, Rectorul Universității „Artifex” din București, România și deținător al titlului onorific „Doctor Honoris Causa” al Academiei de Economie, precum și reprezentanți ai conducerii academice și municipale și invitați.
Sărbătoarea a continuat cu o procesiune solemnă, care a trecut prin partea centrală a orașului până la Mănăstirea ”Sfinții Petăr și Pavel”. Acolo la mormântul donatorului a avut loc o slujbă de pomenire.
Procuratura orașului Sofia a inițiat procedura de cameră preliminară cu privire la un grup infracțional organizat pentru trafic de migranți, a anunțat procuratura. În cadrul anchetei au fost strânse probe privind 16 cetățeni români care au traversat de..
Nu va exista nicio diferență între Bulgaria și România în drumul lor spre Schengen, a declarat președintele Rumen Radev, jurnaliștilor atunci când i s-a cerut să comenteze informațiile apărute astăzi cu privire la viitoarea aderare deplină a României la..
Expoziția de pictură „Cetatea medievală transilvăneană” a artistului român Ovidiu Cărpușor va fi prezentată în perioada 9-23 noiembrie la Galeria Cuibul Liniștit din cadrul Complexului de Arhitectură și Parc Castelul din Balcic. Expoziția cuprinde 20 de..
Procuratura orașului Sofia a inițiat procedura de cameră preliminară cu privire la un grup infracțional organizat pentru trafic de migranți, a anunțat..