Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Românii și bulgarii s-au închinat la Mănăstirea Basarabov

Foto: BTA

Zeci de bulgari și români au vizitat duminică, 27 octombrie, mănăstirea rupestră „Sf. Dimitrie Basarabov. Ei au luat parte la liturghia prilejuită de sărbătoarea mănăstirii. În biserica mănăstirii a fost expusă spre închinare o icoană a sfântului cu o părticică încorporată din moaștele sale, care a fost un dar din partea Fericitului Patriarh Teoctist al României. „Sfântul Dimitrie de Basarabov este un sfânt din Valea Lomului - cel mai popular dintre toți, care, trebuie spus, este de fapt foarte venerat în România vecină. În Bulgaria, el este cunoscut în regiunea Ruse și în nord-estul Bulgariei, în timp ce în România este văzut ca patron al capitalei României, București. Moaștele sale sunt expuse în Catedrala Patriarhală din București”, a declarat pentru BTA Evgheni Gheorghiev, curator la Muzeul de Istorie din Ruse. „Noi venim din București. Acesta este un mare sfânt în România. Suntem aici pentru a vizita locurile în care a trăit Sfântul Dimitrie cel Nou cu secole în urmă”, a declarat preotul român Florin pentru agenția de presă.





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Traficul auto și de marfă între Bulgaria și România va crește constant. Se caută soluții

Deși podul peste Dunăre se află în prezent în reparații pe partea bulgară, datorită unei bune coordonări, traficul pe acesta nu numai că nu a scăzut, ci chiar a crescut cu 24-25% pentru autoturisme și este în creștere și pentru camioane. Acest lucru a..

publicat în 05.08.2024 la 13:15

Complexul hidroenergetic Turnu Măgurele - Nikopol este pe lista proiectelor transfrontaliere ale UE

Proiectul Companiei Naționale de Electricitate (CNE) și al Hidroelectrica Română pentru construirea complexului Turnu Măgurele - Nikopol a trecut cu succes de etapa de evaluare și a fost inclus pe lista UE a proiectelor transfrontaliere în domeniul..

publicat în 02.08.2024 la 13:30

Artistul român Saddo va fi oaspete la festivalul Pictoplasma din Varnа

Raul Oprea este mai cunoscut sub pseudonimul său artistic Saddo. Cu expoziții personale sau de grup în Germania, Thailanda, SUA și Danemarca, Saddo a decorat pereți în cadrul unor proiecte majore de street art pe 3 continente. Artistul român a fost..

publicat în 30.07.2024 la 11:30