La 27 octombrie se împlinesc 165 de ani de la nașterea academicianului Alexandar Teodorov-Balan, care a fost primul teoretician al limbii literare, foneticii și gramaticii bulgare.
El s-a născut s-a născut în 1859 în satul Cubei, raionul Bolgrad, Basarabia. Tatăl său, Stoian Balan, provenea dintr-o familie mare din Sliven. Mama sa, Maria Grecova, era fiica lui Panaiot Grecov, apărător al limbii bulgare în Basarabia și sora politicianului și avocatului bulgar Dimitar Grecov.
Absolvent al Liceului din Bolgrad, a studiat filologie slavă și cehă la Universitatea Carolină din Praga.La Leipzig, a studiat greacă, latină și germană. La Praga, și-a susținut doctoratul pe tema „Despre sunetul «ь» în limba bulgară modernă”.
În 1889, Balan a fost ales primul rector al Școlii Superioare din Sofia - astăzi Universitatea din Sofia, iar din 1945 a fost academician.
Este autorul a peste 900 de articole, rapoarte, studii și cărți.
A murit la 12 februarie 1959, la vârsta de 99 de ani.
"The Man Who Could Not Be Silent Anymore/Omul care nu putea să tacă" este o coproducție cu participare bulgară, nominalizată la premiile Oscar. Filmul a fost coprodus cu Katya Trichkova de la Contrast Films și are șanse să câștige la categoria „Cel mai..
Legendele muzicii experimentale și ale jazzului neconvențional Frank Gratkowski (Germania) și Kazuhisa Uchihashi (Japonia) deschid la Sofia pe 23 ianuarie (joi) Sofia Free Jazz - noua serie a Festivalului Radiofonic Alarm Punk Jazz al Radioului Național..
Muzeul Național de Istorie deschide astăzi expoziția „Situri antice, noi descoperiri. Sezonul arheologic 2024”. În 2024, muzeul a efectuat studii arheologice și cercetări de teren în 22 de situri în timpul cărora au fost descoperite peste 1.400 de..