Participanții la cea de-a 33-a expediție națională în Antarctica condusă de prof. Hristo Pimpirev s-au reunit într-o tabără de pregătire-întâlnire care va avea loc între 25 și 27 octombrie în stațiunea Aheloy. În acest an, oameni de știință din Grecia, Muntenegru, Emiratele Arabe Unite, Columbia, Portugalia și Ecuador vor lua parte, de asemenea, la expediția care urmează să plece în decembrie.
Prof. Pimpirev, a subliniat că pentru Grecia și Emiratele Arabe Unite aceasta va fi prima dată când vor pune piciorul în Antarctica. Oamenii de știință și-au concentrat atenția asupra studierii schimbărilor climatice și a cauzelor acestora, deoarece Antarctica este locul în care schimbările climatice care afectează întreaga planetă sunt cel mai clar vizibile. Exploratorii polari folosesc, de asemenea, metodele din artă, pentru a-și transmite mesajele către un public din ce în ce mai numeros. Un film despre cum se desfășoara viața la Baza de cercetare bulgară din Antarctica, va fi difuzat la Festivalul de film Kinomania. Iar în timpul expediției, se va filmat primul documentar de lung metraj.
Potrivit prof. Pimpirev, Antarctica oferă oportunități excepționale pentru artiști care o pot prezenta apoi oamenilor, așa că dorința sa este ca tot mai mulți artiști să viziteze continentul de gheață.
Incendiul din orașul Koceani, soldat cu 59 de morți și 155 de răniți, a fost un eveniment previzibil, a declarat docent Milen Ivanov, expert în securitate și fost rector adjunct al Academiei Ministerului de Interne. ”Acesta este un fel de depozit cu..
Stefanija Alexova, studentă în anul al doilea la Universitatea Americană din Bulgaria (AUBG), este una dintre victimele incendiului de la Koceani.E a s-a născut în orașul macedonean, care a devenit scena tragediei în care 59 de persoane și-au pierdut..
Paisprezece persoane rănite în incendiul din clubul de noapte din orașul macedonean Kočani au fost admise pentru tratament în Bulgaria, a anunțat directorul Spitalului de Urgență Pirogov, Dr. Valentin Dimitrov, în cadrul unui briefing. Opt dintre..
Sute de persoane din Sofia donează sânge pentru victimele tragediei incendiului de la Kocani Șase locuitori ai orașului Koceani din Macedonia de Nord se..
O expoziție de fotografie cu ocazia împlinirii a 96 de ani de la începutul speologiei organizate în Bulgaria va fi inaugurată astăzi pe Podul..
Bulgaria își reafirmă sprijinul pentru Macedonia de Nord, fiind pregătită să ofere asistență suplimentară vecinilor săi în aceste momente dificile...