Cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional Carte spre Film Cinelibri începe astăzi cu o ceremonie în Sala 1 a Palatului Național al Culturii din Sofia.
Tema din acest an este „Poezia fără sfârșit”. Forumul se va deschide cu noul film al lui Paolo Sorrentino, „Parthenope ”, un tratat rafinat despre magia cinematografiei. În perioada 10 octombrie - 3 noiembrie, Sofia, Plovdiv, Varna, Burgas, Veliko Tarnovo, Gabrovo și Stara Zagora vor găzdui cele mai recente capodopere ale cinematografiei și literaturii. De asemenea, vor avea loc întâlniri cu invitați speciali - artiști bulgari și internaționali din toate domeniile industriei cinematografice.
Juriul internațional va fi prezidat de actrița Maria Bakalova. Printre invitații speciali se numără scriitorul, scenaristul și dramaturgul scoțian de renume mondial Irvine Welsh și animatorul, regizorul și graficianul bulgar Theodore Ușev.
Pe 13 octombrie, în cadrul „Cinelibri” se vor sărbători 60 de ani de la premiera filmului „Zorba Grecul”, cu neuitatul Anthony Quinn.
La Institutul Național de Arheologie cu Muzeul din cadrul Academiei Bulgare de Științe din Sofia, încep astăzi Zilele Patrimoniului Arheologic Croat, care vor dura până la 8 noiembrie. Organizatorii evenimentului sunt Ambasada Croației în Bulgaria,..
„Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu uimitoarea calitate de a visa și noi am visat chiar aici, la Muzeul Getty, să se audă în bulgară despre deschiderea unei expoziții uimitoare. O expoziție dedicată unui popor străvechi, o expoziție care spune multe - nu..
„Boris Hristov - Ambasador al cântecului bulgăresc”, este titlul concertului cântărețului de operă Plamen Beykov și al pianistei Bozhena Petrova, care va avea loc în această seară în Studioul I al Radioului Național Bulgar. „Programul este o încercare..
Cea de-a 23-a ediție a Festivalului internațional de film montan și aventură s-a deschis oficial, asearăm la Bansko. În afară de întâlniri cu nume din..