În cadrul unei întâlniri la București, ministrul Turismului din Bulgaria, Evtim Miloșev, și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România, Ștefan-Radu Oprea, au discutat despre oportunitățile de dezvoltare comună a turismului în cele două țări.
”Pentru întreaga lume, Balcanii sunt o destinație completă, cu o istorie bogată și un patrimoniu cultural pe care îl putem oferi împreună. Patrimoniul tracic și bizantin, alături de siturile UNESCO, reprezintă un potențial uriaș pentru un produs turistic comun care să atragă vizitatori din Asia și America. Atunci când lucrăm împreună, nu avem frontiere”, a subliniat Miloșev.
În cadrul reuniunii, s-a convenit înființarea unui Comitet pentru turism între Bulgaria și România, care să unească eforturile instituțiilor și ale sectorului privat din ambele țări pentru a dezvolta și promova rute turistice comune. Inițiativa urmărește să prezinte cele două țări balcanice ca o singură destinație pentru turismul cultural, religios și de iarnă.
În luna decembrie a acestui an se va inaugura o linie charter între Plovdiv și București. „Țara noastră are o lungă tradiție în sporturile de iarnă, iar acest lucru va deschide și mai multe oportunități pentru turiștii români”, a subliniat Miloșev.
„Începând de luni urmează să trecem etapa finală de certificare a Comandamentului regional pentru operațiuni speciale, cu România”, a anunțat gen. Yavor Mateev, comandantul Comandamentului comun pentru operațiuni speciale. Este pentru prima dată când..
Încercările de a intra ilegal în țară au scăzut cu 70% față de 2023, a declarat premierul interimar Dimitar Glavcev la Bruxelles, înaintea Consiliului European. Întrebat de BNR dacă sunt în desfășurare discuții cu Turcia privind înființarea unui centru..
Studenți și profesori din România, Italia, Franța și insula franceză Réunion au fost oaspeți speciali ai Școlii Superioare de Telecomunicații și Poștă din Sofia, a anunțat Universitatea. În timpul vizitei lor, aceștia au făcut cunoștință cu..