Președinta Clubului Femeilor și Familiilor Bulgare din Hamburg, Emilia Jucker, își prezintă pentru a doua oară picturile publicului din Chicago. De această dată, expoziția sa este dedicată celei de-a 30-a aniversări a cooperării dintre cele două orașe de pe ambele maluri ale oceanului. Cu accent pe migrație, expoziția se intitulează „De la mare la lac”. Este o colaborare cu fotograful german Andreas Haufe. Deschiderea oficială a avut loc pe 5 octombrie 2024.
„Există o mare comunitate germană aici, iar germanii din Chicago au contribuit mult la prosperitatea orașului în trecut. „Comunitatea germană de aici este, de asemenea, formată din imigranți, la fel ca și comunitatea bulgară”, a declarat dna Jucker pentru Radio Bulgaria. „În plus, Hamburg, unde locuiesc de 30 de ani, este înfrățit cu Chicago de trei decenii. Acum marcăm aniversarea acestui eveniment și mă bucur că putem contribui la sărbători”.
Emilia Jucker a ales să prezinte mai multe interpretări artistice ale orașului german în ulei și acrilic. Expoziția include și lucrările sale „muzicale” - picturi realizate în timpul concertelor de muzică clasică:
„Acestea sunt realizate live pe muzică clasică. După cum știți, Hamburg a fost casa multor compozitori care au adus contribuții semnificative lumii. Am creat mai multe lucrări pictate live pe muzica lui Chopin, interpretată de pianista Marina Savova, cu care colaborez, și aș dori să profit de această ocazie pentru a-mi exprima recunoștința față de ea. În plus, am compoziții inspirate de compozitori olandezi, create în timpul concertelor din Sofia. Cred că vă vor plăcea aceste piese.
Unele dintre lucrările mele sunt strâns legate de programul în sine, inclusiv o pictură dedicată iubirii dintre oamenii din orașe diferite. În această piesă am înfățișat oameni care se uită la stele, cu inimile înflăcărate de iubirea dintre oameni. Mesajul este că această iubire poate ghida lumea noastră spre ceva bun. Pictura are o lățime de doi metri și surprinde mișcarea oamenilor către lumină. Ea prezintă culori care simbolizează emblemele orașelor: albastru deschis, alb și roșu.
Ambele orașe au adus mari contribuții lumii, dar cred, de asemenea, că bulgarii au un rol unic ca ambasadori ai bunelor relații, ai exprimării artistice și ai cooperării între oameni de naționalități diferite - uniți de dragostea lor pentru bine”.
Expoziția este curatoriată de Vasilen Vasevski, un important artist bulgar din Chicago. Expoziția va fi deschisă până la 19 octombrie la Centrul Cultural Germano-American din Chicago și cuprinde picturi realizate de Dr. Emilia Jucker și fotografii de artă realizate de Andreas Haufe.
„Andreas Haufe și cu mine am fost colegi la clinica medicală unde am fost profesor asociat. Asta a fost înainte ca el să devină fotograf profesionist. Lucrează în tot nordul Germaniei, în principal în orașul Hamburg, și este interesat să arate vibrațiile pozitive ale orașului. Împreună am participat la 6 expoziții” - explică Emilia Jucker.În calitate de președinte al Clubului femeilor și familiilor bulgare și de membru al consiliului de administrație al Confederației organizațiilor culturale și activiștilor bulgari din străinătate, cu sediul la Chicago, doamna Jucker este foarte activă în ceea ce privește păstrarea culturii și tradițiilor bulgare în rândul bulgarilor din Hamburg.
În același timp, inițiativele asociației pe care o conduce - cum ar fi Bienala umorului bulgăresc și Festivalul de ficțiune bulgară - implică compatrioți din alte orașe germane și din întreaga lume. Vizita sa actuală la Chicago este însoțită de numeroase întâlniri cu reprezentanți ai celei mai mari comunități bulgare din America.
Muzică, literatură și picturi puternice - deschiderea expoziției bulgaro-germane „De la mare la lac” din Chicago a oferit toate acestea și chiar mai mult. Evenimentul a adus culoare, zâmbete, frumusețe și pace mulțimii, servind ca o contrapondere la lumea de astăzi, plină de conflicte.
Fotografii:Arhiva personală до Emilia Jucker
Persoanele cu dizabilități mintale vor împărtăși perspectiva lor unică asupra patrimoniului arhitectural al Sofiei în expoziția fotografică „Povești arhitecturale din vechea Sofia”. Aceasta va fi vernisată la 1 noiembrie în Spațiul Cultural al Sălii..
Plovdiv Jazz Fest sărbătorește anul acesta a zecea aniversare cu un program, care la fel ca-n vara trecută, și acum în toamnă, include unele dintre cele mai mari nume din lumea jazzului. Ediția de toamnă va cuceri al doilea oraș ca mărime din..
Tur ghidat gratuit al Rezervației arheologice Abritus, organizat de Muzeul Regional de Istorie din Razgrad pe 30 octombrie cu ocazia închiderii sezonului turistic. Pe tot parcursul zilei, cei care doresc să exploreze vechiul Abritus vor fi însoțiți și..
Cea de-a 23-a ediție a Festivalului internațional de film montan și aventură s-a deschis oficial, asearăm la Bansko. În afară de întâlniri cu nume din..