Geihan Ibreamov va fi acuzat de trafic de influență, după ce au fost luate deciziile de a-i retrage imunitatea de urmărire penală în calitate de deputat și de candidat la funcția de deputat în viitoarele alegeri.
Geihan Ibreamov a fost reținut pentru 72 de ore în cadrul unei anchete efectuate de comisia anticorupție în momentul în care a primit 100 000 leva în bancnote marcate. La cererea Biroului Procurorului General, din cauza săvârșirii unei infracțiuni grave, Comisia Electorală Centrală i-a ridicat imunitatea lui Ibreamov. După o reuniune a organului de conducere al parlamentului, Raya Nazaryan, președintele Adunării Naționale, i-a retras și ea imunitatea. Soția lui Geihan Ibreamov, Birșen, a declarat greva foamei până la eliberarea sa.
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru construcția accelerată a Coridorului 8 de transport. Cei doi au avut o întrevedere bilaterală în..
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru Management și resurse, Richard Verma. În cadrul întrevederii, a fost discutat parteneriatul strategic..
Ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, a reafirmat angajamentul Bulgariei față de eforturile comune ale Uniunii Europene de a sprijini Ucraina. El a făcut această declarație la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe..
Potrivit unor informații neoficiale, președinția ungară a Consiliului UE a pregătit decizia pentru admiterea deplină a Bulgariei și României în Schengen...
Deputații bulgari s-au reunit astăzi în plen pentru a șasea încercare de a alege un președinte, care s-a dovedit din nou fără succes Candidații Natalia..
Ambasadorii statelor membre ale UE au ajuns la un acord preliminar cu privire la proiectul de decizie de eliminare a controalelor la frontierele interne..