„Îmbunătățirea conectivității dintre Bulgaria și România este de o importanță cheie nu numai pentru cooperarea bilaterală, ci și pentru dezvoltarea economică a regiunii”, a declarat președintele Rumen Radev la întâlnirea anuală cu reprezentanții mediului de afaceri bulgar și român, organizată de Camera de Comerț Româno-Bulgară.
Șeful statului bulgar a remarcat dezvoltarea deplină a relațiilor în plan politic, economic și cultural între cele două țări, precum și în domeniul securității. De asemenea, a amintit de vizita oficială a șefului statului român, Klaus Iohannis, în Bulgaria, anul trecut, în cadrul căreia a fost semnată Declarația privind parteneriatul strategic între Bulgaria și România.
Rumen Radev a mai spus că România este al doilea mare partener comercial și economic al Bulgariei, cu un volum al schimburilor comerciale de peste 8 miliarde de euro anual, dar că o provocare pentru modernizarea legăturilor economice o reprezintă apartenența la Schengen, care încă lipsește în ceea ce privește frontierele noastre terestre. „Acest lucru aduce pierderi economice, de transport și comerciale în fiecare zi, aduce oportunități ratate care se traduc în miliarde și este o frână pentru investiții”, a adăugat președintele.
La eveniment au participat și E.S.
Zeci de bulgari și români au vizitat duminică, 27 octombrie, mănăstirea rupestră „Sf. Dimitrie Basarabov. Ei au luat parte la liturghia prilejuită de sărbătoarea mănăstirii. În biserica mănăstirii a fost expusă spre închinare o icoană a sfântului cu o..
„Începând de luni urmează să trecem etapa finală de certificare a Comandamentului regional pentru operațiuni speciale, cu România”, a anunțat gen. Yavor Mateev, comandantul Comandamentului comun pentru operațiuni speciale. Este pentru prima dată când..
Încercările de a intra ilegal în țară au scăzut cu 70% față de 2023, a declarat premierul interimar Dimitar Glavcev la Bruxelles, înaintea Consiliului European. Întrebat de BNR dacă sunt în desfășurare discuții cu Turcia privind înființarea unui centru..
Nu va exista nicio diferență între Bulgaria și România în drumul lor spre Schengen, a declarat președintele Rumen Radev, jurnaliștilor atunci când i s-a..