Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Interes record pentru cea de-a 41-a ediție a Maratonului de la Sofia

Foto: marathonsofia.com

Peste 6.000 de alergători vor lua parte la cea de-a 41-a ediție a Wizz Air Sofia Marathon, au anunțat organizatorii în cadrul unei conferințe de presă, cu aproape două săptămâni înainte de start. Cel mai lung traseu de 42 de kilometri va avea în acest an un traseu modificat din cauza construcției noii linii a metroului din Sofia, startul fiind dat pe 13 octombrie.

„Maratonul de la Sofia s-a impus ca unul dintre evenimentele sportive și sociale emblematice din capitala bulgară”, a declarat Dimitar Șalafov - președintele Comisiei pentru copii, tineret și sport a municipalității din Sofia și președintele Fundației «Sofia - Capitala europeană a sportului».

Scopul organizatorilor este ca Maratonul de la Sofia „să se transforme într-un produs turistic cu valoare adăugată pentru oraș”.


Pe 12 și 13 octombrie, vor fi organizate opt scene muzicale pentru oaspeții maratonului, în timp ce atleții vor putea alege între diferite distanțe - 5 km, 10 km, 21 km și 42 km. Sunt înregistrați peste o mie de participanți din străinătate, cel mai mare număr de sportivi străini provenind din Marea Britanie. Evenimentul de amploare va include și para atleți din Iran, participanți tradiționali la maratoanele din marile capitale. Ediția din acest an a maratonului este, de asemenea, inclusă în inițiativa „Runner 321”, numărul de legitimație 321 fiind rezervat sportivilor cu sindromul Down.


Peste 700 de participanți vor concura la noua disciplină de 5.000 de metri, a declarat Anatoli Iliev, membru al comitetului de organizare a maratonului, care a adăugat că sunt întrunite toate premisele pentru un maraton spectaculos:

„Avem deja peste 700 de participanți înscriși pentru competiția pe distanțe scurte, care va avea loc sâmbătă. Aceștia vor avea ocazia să alerge 5 kilometri în cel mai bun mod - cu măsurare a timpului, cipuri electronice și numere de identificare. Pentru cursa de 10 km vom avea un număr record de participanți, între 2000 și 2100. De asemenea, pentru distanța de 21 de kilometri sunt aproape 2000 de persoane, ceea ce este un record absolut. Acest lucru arată că interesul pentru alergarea competițională în Bulgaria este ridicat. În prezent, sunt 850 de persoane înscrise pentru 42 km. Va exista și un campionat european pentru lucrătorii feroviari”, a adăugat Iliev.

„Am invitat alergători din Kenya cu rezultate de aproximativ 2:10 ore și femei cu 2:29 ore. Fondul de premiere din acest an este de peste 35.000 de euro pentru toate distanțele din competiția noastră”, a adăugat fostul maratonist și organizator al Wizz Air Sofia Marathon 2024, Daniel Dukov.


Redactor: Elena Karkalanova

Fotografii: marathonsofia.com, Facebook /Wizz Air Sofia Marathon, BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sportivul Magomed Ramazanov a devenit campion european la Bratislava

Campionul olimpic Magomed Ramazanov a câștigat titlul european la categoria 86 kg lupte libere în cadrul campionatelor de la Bratislava. În lupta finală foarte disputată, concurentul bulgar l-a învins pe luptătorul cu statut neutru Mahamedhabib..

publicat în 10.04.2025 la 12:30

Grigor Dimitrov a trimis două jucătoare bulgare la prestigioasa academie de tenis Muratoglu

Două dintre cele mai talentate jucătoare ale Clubului de tenis Haskovo 2015 au urmat o săptămână de pregătire la una dintre cele mai prestigioase academii de tenis din lume - cea a lui Patrick Muratoglu din Franța. Acest lucru a fost posibil datorită..

publicat în 10.04.2025 la 11:30

Grigor Dimitrov începe cu o victorie Mastersul de la Monte Carlo

Grigor Dimitrov și-a început participarea la turneul de tenis Masters de la Monte Carlo, cu un fond de premiere de 6,1 milioane de euro. În primul tur l-a învins pe chilianul Nicolas Harry cu 6:3, 6:4. Tenismanul bulgar, clasat pe locul 15 în schema..

publicat în 09.04.2025 la 10:30