Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Structura proprietăților rusești în Bulgaria este neclară

Foto: BGNES

Bulgaria deține informații cu privire la proprietățile companiilor cu implicare rusă, însă amploarea și tipul investițiilor acestora nu sunt pe deplin clare, a declarat ministrul interimar al justiției, Maria Pavlova, ca răspuns la întrebările adresate de deputatul Martin Dimitrov în timpul unui control parlamentar.Informațiile privind tipurile de terenuri și proprietăți agricole pe care companiile rusești le dețin în Bulgaria sunt importante pentru punerea în aplicare a celui de-al 12-lea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei.

Răspunsul ministrului Pavlova precizează că 4492 de companii cu implicare rusă dețin terenuri, dar nu este clar cât de mult din acestea constau în terenuri agricole, pășuni, păduri etc. În total, 1428 de companii sunt proprietarii unei singure proprietăți imobiliare, în timp ce alte 3108 companii dețin cel puțin două proprietăți. Potrivit ministrului interimar al justiției, Maria Palvova, 4386 de societăți au achiziționat clădiri sau părți de clădiri. În august, Moody's a raportat că în Bulgaria existau 9581 de societăți care îndeplinesc criteriul de 40% deținut de ruși. Acest lucru plasează Bulgaria pe locul al doilea în UE în această privință, după Republica Cehă, a precizat cotidianul Sega.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Agenția de Stat de Informații raportează un număr ridicat de posturi vacante și subfinanțare cronică

În ciuda eforturilor active și specifice de recrutare a personalului, procentul de posturi vacante la Agenția de Stat de Informații (SIA) rămâne ridicat, se arată în raportul 2024 al SIA, publicat pe site-ul web al Consiliului de Miniștri. O altă..

publicat în 28.04.2025 la 16:00

Rusia și instabilitatea Balcanilor sunt amenințări la adresa securității naționale

Principalele amenințări la adresa securității naționale a Bulgariei sunt Rusia și instabilitatea din Balcanii de Vest, potrivit raportului anual al Agenției de Stat pentru Securitate Națională (DANS) pentru 2024. În Bulgaria, doi ofițeri de informații..

publicat în 28.04.2025 la 14:30

Bulgaria îndeplinește criteriul stabilității prețurilor pentru aderarea la zona euro

De la începutul anului, Bulgaria îndeplinește, de asemenea, criteriul stabilității prețurilor pentru aderarea la zona euro, a declarat ministrul de finanțe Temenujka Petkova. La deschiderea Zilei Investitorilor 2025: Ea a adăugat că, la începutul lunii..

publicat în 28.04.2025 la 13:45