În primele zile de toamnă, locuitorii și vizitatorii celui de-al doilea oraș ca mărime din Bulgaria, Plovdiv, sunt invitați să-și amintească de spațiile speciale, preferate și interesante din centrul orașului. Acest tip de redescoperire și recunoaștere a locurilor îmblânzite de emoții și amintiri personale va fi resimțit cu ajutorul creativ al studenților de la Academia de Muzică, Dans și Arte Plastice din Plovdiv și al profesorilor lor.
Între 2 și 11 octombrie, ”Plovdiv 2019 - Capitala europeană a culturii” și Academia de Arte din Plovdiv vor implementa proiectul ”Permacultura - spații și artă!” Dar ce se află în spatele acestui concept misterios?
”Este știința proiectării habitatelor umane pentru a semăna cât mai mult posibil cu mediul natural,” răspunde Gina Cafegean, șeful proiectului și al activităților internaționale la Academia de Muzică, Dans și Arte Plastice din Plovdiv. ”În interpretarea noastră a permaculturii prin artă, cultură și spații, aceasta reflectă invitația de a ne aminti împreună de ecosistemul fragil pe care îl locuim și, în același timp, cât de regeneratoare pot fi natura și arta.”
Coexistența, respectul, grija sunt toate aspecte sociale ale mediului. Potrivit Ginei Cafegean, trăim într-o perioadă în care puterea influenței umane asupra naturii depășește capacitatea acesteia de refacere naturală, iar acest lucru înseamnă că dacă nu tratăm această comunitate cu respect, suntem condamnați. ”Dacă nu această generație, atunci următoarea cu siguranță”, este convinsă ea.
Nu este o coincidență faptul că revelația interacțiunii reușite cu natura și a puterii sale de transformare este transpusă în limbajul artei.
”În artă, ideea antică de catharsis trece prin experiența unui moment dramatic”, spune Gina Cafegean. „În acest fel suntem capabili să redescoperim sensul și să iubim responsabilitatea pe care o avem ca locuitori ai acestei lumi. Principala noastră misiune acum este prin întâlnirea cu arta - de exemplu, atunci când ascultăm un cântec popular care își trage rădăcinile din legătura cu natura, generozitatea ei și modul în care suntem parte din ea, să realizăm cât de deconectați suntem de mediul înconjurător. Și, de asemenea, dependența noastră de lanțul alimentar din marile orașe și dorința noastră de a cumpăra alimente din supermarketuri care au călătorit mii de kilometri, în loc să acordăm atenție producătorilor din apropierea orașelor, necesității de a reduce emisiile din transport care au devenit o parte inevitabilă a economiei.”
Intervenția în mediul urban cu ajutorul muzicii și al modei în spațiul scărilor de la Galeria City Art din Plovdiv atrage atenția asupra industriei modei și ne poate ajuta să scăpăm de obiceiul de a ne umple garderobele cu haine noi, Gina Cafegean își continuă povestea, reamintind importanța economiei circulare ca parte a unei societăți stabile și responsabile.
”În acest spirit este mesajul nostru final cu interpretarea Corului popular academic - știm că un cântec popular bulgăresc este trimis în spațiu pentru a atinge vena emoțională într-o minte pe care nu o cunoaștem. Am dori să afirmăm că avem nevoie de o legătură cu natura și cu noi înșine.”
În parteneriat cu mai multe instituții culturale, organizatorii se concentrează pe locații care sunt îndrăgite de locuitorii din Plovdiv și o vizită obligatorie pentru turiști. „Dar se pare că obiceiul nostru de a le vedea prin caleidoscopul artei este mai rar”, subliniază Gina Cafegean.
”De aceea ne îndreptăm atenția către parcuri, către abordările clădirilor emblematice, către mediul pietonal stradal, care nu reprezintă doar deplasarea noastră dintr-un loc în altul, ci și o parte din locuințele noastre”, adaugă Gina Cafegean. „Invităm publicul să vină și să arunce o privire în curtea casei muzeu Hristo G. Danov pentru a vedea ce caracteristici minunate are Plovdiv ca oraș în care să trăiești și scenă pentru spectacole publice, dar și pentru a ne întreba dacă ne pasă suficient de mult de aceste spații.
Similar este revitalizarea noii cascade de scări din fața Galeriei de Artă a orașului. Spațiul recent renovat este un început minunat pentru o plimbare în vechiul Plovdiv și o ocazie de a acorda atenție cât de mult este amenajat și cum le lăsăm noi, ca vizitatori temporari ai acestor locuri. Am avut, de asemenea, două producții la Teatrul de Stat de Păpuși cu un impact extraordinar asupra publicului - musicalul pentru copii ”Pe marginea raiului” și spectacolul pentru adulți ”Regina de pică”. De asemenea, în Grădina Orașului, recent renovată, vom vernisa o expoziție de afișe realizate de studenții de la Facultatea de Arte Plastice. Spațiul cu care încheiem evenimentele este din nou emblematic și anume ”Hisar Kapia” din Centrul Vechi.”
În piața de deasupra ansamblului arhitectural și istoric ”Hisar Kapiya” este locul în care Corul Popular Academic își va interpreta cântecele, deoarece oamenii din Plovdiv cred că pentru orașul lor, timpul a început acolo și nu există un loc mai potrivit din care să se transmită un mesaj mai uman și mai luminos.
”Viitorul - vorbim mereu despre el ca fiind iminent, dar el există acum, în momentul nostru, ca rădăcinile sale. Așa că mesajul nostru este să fiți afară, să aveți grijă de natură, să aveți grijă unii de alții și să fim împreună în acest ecosistem.”
Fotografii: Zhivka Tancheva, baa.kab.bg, plovdiv2019.eu, podtepeto.com, bulgariatravel.org
Un cartier cu numeroase temple și altare pentru sacrificii din secolele 3-4 d.Hr. au dezvăluit arheologii a Perperikon. Acolo se desfășurau doar activități de cult, într-o perioadă în care orașul atrăgea oameni din tot Imperiul Roman, ceea ce a dus la..
Ediția de toamnă a SoFest va atrage fanii diferitelor arte cu evenimente interesante și participanți din diferite țări.Între 14 și 17 noiembrie 2024, Sofia Live Club va găzdui două spectacole de teatru și diverse concerte.SoFest Autumn 2024 este..
Georgi Gospodinov, scriitorul bulgar distins cu prestigiosul premiu Booker International, va primi astăzi Marele Premiu pentru Literatură al Universității din Sofia „Sf. Kliment Ohridski”. Scriitorul va susține un scurt discurs literar în Aula alma..