Comisia Europeană a solicitat Bulgariei și altor 25 de țări din UE să introducă o procedură accelerată de aprobare a proiectelor de energie regenerabilă.
Noile norme ar fi trebuit să fie în vigoare până la 1 iulie anul acesta. CE a lansat proceduri privind încălcarea dreptului comunitar și a trimis deja scrisori oficiale tuturor țărilor, cu excepția Danemarcei, care a respectat termenul limită.
Normele prevăd proceduri de autorizare simplificate și accelerate, inclusiv pentru proiectele care vizează integrarea energiei regenerabile suplimentare în rețeaua electrică.
Bulgaria, la fel ca celelalte țări enumerate de CE, are la dispoziție două luni pentru a adopta normele de accelerare a procedurilor. Neadoptarea acestei măsuri ar putea conduce la o procedură de sancționare.
Doar 25,7% dintre bulgari sunt în favoarea introducerii monedei euro la 1 ianuarie 2026, în timp ce 30,8% acceptă introducerea acesteia ca o condiție obligatorie a aderării Bulgariei la UE, dar doresc ca aceasta să aibă loc mai târziu. Restul populației..
Germania rămâne cel mai puternic partener economic al Bulgariei. Schimburile dintre cele două țări pentru 2024 se ridică la 12 miliarde de euro, a declarat Tim Kurth, președintele Camerei de Comerț și Industrie germano-bulgare. La recepția de Anul Nou a..
Bulgaria face progrese în îndeplinirea criteriilor de convergență pentru zona euro, reiese din declarațiile guvernatorului Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, în cadrul conferinței sale obișnuite, de presă. Lagarde a fost rugată să comenteze..