Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria participă la Ziua Europeană a Limbilor

Foto: edl.ecml.at

La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită în fiecare an pe 26 septembrie. Inițiativa, sprijinită de Comisia Europeană și de Consiliul Europei, urmărește promovarea diversității culturale și stimularea învățării limbilor străine. În cursul acestor zile, în statele membre sunt organizate o serie de evenimente legate de această cauză. Astăzi, în clubul „The Steps” din Sofia, între orele 11:00 și 13:00, va avea loc o „Cafenea lingvistică”, unde toată lumea, chiar și începătorii, va putea învăța cuvinte de bază în franceză, engleză, finlandeză, irlandeză, poloneză, italiană, portugheză, spaniolă... direct de la vorbitori nativi.

Un alt eveniment interesant este planificat pentru 28 septembrie, sâmbătă. Este vorba despre Târgul de limbi străine, care va avea loc între orele 10:30 și 14:00 în Grădina orașului, în fața Teatrului Național Ivan Vazov din Sofia. Târgul este organizat de Reprezentanța CE în Bulgaria împreună cu Academia Bulgară de Științe, Universitatea „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia, institute lingvistice și culturale din clusterul EUNIC, consulate și ambasade.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Școala 29 unde elevii de la liceul românesc studiază în prezent

Liceul românesc s-ar putea muta în centrul Sofiei

Din anul școlar viitor, liceul românesc cu predare intensivă a limbii române „Mihai Eminescu” s-ar putea muta într-o clădire din centrul Sofiei, informează BTA. O parte din clădirea liceului de mehanoelectrotehnică ”N.I. Vapțarov” de pe ul. „Stara..

publicat în 21.11.2024 la 17:00
Doc. Spas Tașev

Este necesară autonomia administrativă a regiunilor din Albania locuite de bulgari

Minoritatea națională bulgară din Albania este una dintre cele mai mari din țară, potrivit datelor celui mai recent recensământ oficial al populației. Un total de 7 057 de persoane s-au identificat ca bulgari. Pentru comparație, 23 000 de persoane s-au..

publicat în 21.11.2024 la 16:15

Echipele de remediere a pagubelor din Șumen curăță copacii căzuți din cauza vântului puternic

Echipele de remediere a pagubelor și de stingere a incendiilor din Shumen au răspuns la 10 rapoarte de pagube din cauza vântului puternic, a anunțat Direcția Regională a Ministerului de Interne. De cele mai multe ori, rapoartele au fost de copaci căzuți..

publicat în 21.11.2024 la 14:45